Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mai redus din condiţiile pe care le pune pentru a se aşeza la masa negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului şi nu va mai cere destituirea şefului statului rus, Vladimir Putin, a relatat joi cotidianul ucrainean Kyiv Post, citat de EFE.
Publicaţia, care este tipărită în limba engleză, a indicat că administraţia preşedintelui american Joe Biden a reuşit să obţină ca liderul ucrainean să-şi flexibilizeze condiţiile atunci când vine vorba să negocieze pacea cu Rusia.
Kyiv Post, care citează ca surse doi funcţionari familiarizaţi cu subiectul, aminteşte că, la 6 noiembrie, Zelenski a declarat că este deschis ''discuţiilor sincere'' cu Rusia.
Iar, pentru a face acest lucru, Zelenski a formulat o serie de condiţii, dintre care unele erau deja cunoscute, cum ar fi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, pedepsirea criminalilor de război şi reparaţii de război, între altele.
Însă, spre deosebire de anunţurile anterioare, Zelenski a ''omis'' să menţioneze condiţia potrivit căreia Putin trebuie destituit din funcţie înainte de a putea avea loc astfel de negocieri, a remarcat cotidianul ucrainean.
Această schimbare s-a produs după ''zile de negocieri între Kiev şi Washington'' care au inclus o reuniune, săptămâna trecută, a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, cu Zelenski, în capitala ucraineană.
Unul dintre înalţii funcţionari din administraţia ucraineană a declarat pentru Kyiv Post că, deşi americanii nu l-au ''instruit'' explicit pe Zelenski şi pe aliaţii săi din Ucraina să-şi schimbe abordarea, au transmis totuşi Kievului că trebuie să demonstreze ''mai mult entuziasm în a pune capăt conflictului într-un mod prietenesc şi înţelept''. ''Ideea este să demonstrăm pe scena internaţională, o dată în plus, că Ucraina, şi nu Rusia, este partea care caută pacea'', a adăugat sursa citată.
''Aceasta nu înseamnă că (ucrainenii) trebuie să se aşeze la masa negocierilor chiar acum. Nici măcar nu considerăm că acum este momentul adecvat, în funcţie de ceea ce face Rusia. Însă trebuie să arate voinţa de a soluţiona conflictul, pentru că nimeni nu este mai interesat decât Ucraina să se încheie acest conflict'', a declarat funcţionarul citat de ziarul ucrainean şi care s-a exprimat cu condiţia respectării anonimatului.
Kyiv Post a mai amintit că, în ultimele zile, s-au confirmat contactele între funcţionarii ucraineni cu omologii lor ucraineni şi ruşi ''într-un efort de a calma tensiunile şi de a evita greşelile'' în acest război, declanşat de Rusia la 24
Joe Biden l-a convins: Volodimir Zelenski şi-a redus din condiţiile pentru a se aşeza la masa negocierilor cu Rusia
București
6°C
Articole Similare

43
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
43

2.296
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
2.296

3.369
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
3.369

5.071
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
5.071

3.016
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
3.016

3.278
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
3.278

2.334
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
2.334

1.275
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
1.275

413
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
413

866
Donald Trump refuză să își ceară scuze Papei Leon
866

3.112
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
3.112

1.612
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
1.612

1.071
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
1.071
















Comentează