Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Biden l-a sunat pe Charles al III-lea: Ce au discutat regele Marii Britanii și președintele SUA

Reuters - Agerpres
Joe Biden telefon

Preşedintele american Joe Biden a discutat la telefon cu regele Charles al III-lea, i-a transmis condoleanţe pentru decesul reginei Elizabeth a II-a şi şi-a exprimat ”dorinţa de a continua o relaţie strânsă” cu noul suveran, relatează AFP, potrivit news.ro.

Joe Biden ”a transmis marea admiraţie a poporului american faţă de regină”, anunţă într-un comunicat Executivul american.

Aceasta este prima discuţie anunţată între Joe Biden şi noul rege britanic.

Locatarul Casei Albe urmează să asiste personal la funeraliile lui Elizabeth a II-a luni, la Londra.

Elizabeth a II-a, ”prin demnitatea şi loialitatea sa, a consolidat prietenia pe termen lung şi relaâia specială care unesc Statele Unite şi Regatul Unit”, subliniază Casa Albă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.