Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Joe Kinnear, fostul fundaş al echipei Tottenham, a decedat la 77 de ani

doliu lumanare

Joe Kinnear, fostul fundaş al echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani, a anunţat familia sa, citată de Reuters,potrivit Agerpres.

Fostul internaţional irlandez (26 de selecţii), s-a luptat cu demenţa începând din 2015, după ce a pus capăt carierei sale de antrenor în 2009.

În zece sezoane ca jucător al lui Tottenham, Kinnear a cucerit două Cupe ale Ligii engleze, Cupa Angliei şi Cupa UEFA, înainte de a pleca la formaţia Brighton and Hove Albion, în 1975. El a fost nevoit să agaţe ghetele în cui un an mai târziu, în 1976, la doar 30 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi.

"Suntem profund întristaţi de vestea morţii fostului nostru jucător Joe Kinnear. Gândurile tuturor celor de la club sunt alături de familia şi prietenii săi în acest moment incredibil de trist", a scris Tottenham Hotspur într-un comunicat postat pe contul său de pe reţeaua X.

Ca antrenor, Joe Kinnear a pregătit pentru scurte perioade selecţionatele Indiei şi Nepalului, înainte de conduce formaţiile engleze Wimbledon, Luton Town, Nottingham Forest şi Newcastle United.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.