Jucătoarea britanică Johanna Konta s-a impus în meciul cu Simona Halep din sferturile de finală de la Wimbledon. La finalul meciului, unul dintre spectatori a țipat că mingea este afară, înainte ca aceasta să iasă, iar Konta susține că nu a înțeles exact ce s-a întâmplat.
Citește și: Simona Halep a pierdut meciul în care putea deveni numărul 1 WTA
"E incredibil cum se schimbă lucrurile în tenis. Eram într-o situație defavorabilă acum câteva zeci de minute și iată-mă acum câștigătoare. Am fost concentrată pe ceea ce doream să obțin. Știam că Simona nu-mi va da cadouri și am încercat să-mi creez eu șansele mele.
Am fost norocoasă, dar și constantă în ce am făcut. Spectatorii m-au ajutat, au fost incredibili! Suportul lor a fost deosebit. E drept, la finalul meciului, la minge de meci, am auzit o voce de femeie țipând. Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat", a declarat Konta la Eurosport.
Comentează