Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

John Bolton, chemat la audieri săptămâna viitoare în anheta destiturii lui Trump

John Bolton

Fostul consilier în probleme de securtate naţională al Casei Albe John Bolton a fost chemat la audieri săptămâna viitoare, în comisiile Camerei Reprezentanţilor care anchetează în cadrul procedurii în vederea destituirii lui Donald Trump, relatează AFP potrivit news.ro

Democraţii din Cameră ”au cerut să audieze săptămâna viitoare trei persoane care au fost sau sunt în continuare membre ale echipei securităţii naţionale” a preşedintelui republican, dezvăluie The New York Times (NYT).

Mărturia lui John Bolton a fost stabilită la 7 noiembrie, potrivit The Washington Post (WP).

Bolton ar putea refuza să se prezinte la audieri.

Democraţii au trimis, până în prezent, doar o convocare şi nu o somaţie, scrie presa americană.

Contactaţi pe această temă de AFP, membri ai două comisii care efectueză investigaţii au refuzat să comenteze

Congresmenii democraţi încearcă să demonstreze că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Kievului pentru a obţine informaţii compromiţătoare despre fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, bine plasat să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 2020.

Numele lui John Bolton, care a fost demis din funcţie de Trump la 10 septembrie, a fost citat de una dintre fostele sale colaboratoare la Casa Albă în cadrul unor audieri în Congres.

Ameninţătoarea procedură de destituire a lui Trump intră joi într-o nouă fază, odată cu primul vot în Congres, care le va permite aleşilor să efectueze audieri publice în scandalul ucrainean.

Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, urmează să se pronunţe prin vot asupra unei rezoluţii care stabileşte cadrul oficial al investigaţiilor şi aurtorizează organizarea unor audieri publice, după cinci săptămâni de audieri cu uşile închise.

Prin acest text, ”americanii vor putea să audă în mod direct cum preşedintele a abuzat de puterile sale”, a scis pe Twitter conducătoarea democraţilor în Cameră Nancy Pelosi.

La 24 septembrie, ea a decis să lanseze o anchetă în vederea inculpării (”impeachment”) lui Trump, în vederea unei destituiri, în urma unor dezvăluiri cu privire la o convorbire telefonică, în vară, între locatarul Casei ALbe şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

În această convorbire, dezvăluită în urma intervenţiei unui avertizor de integritate, miliardarul republican i-a cerut lui Zelenski ”să se aplece” asupra rivalului său democrat Joe Biden şi afacerilor fiului acestuia, Hunter Biden, în Ucraina.

Democraţii îl acuză de abuz de putere în scopuri personale, în contextul în care Joe Biden este bine plasat să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 2020.

Donald Trump şi tabăra se republicană afirmă de săptămâni că ancheta este ”ilegitimă”, pentru că nu a fost autorizată printr-un vot în sesiune plenară în Camera Reprezentanţilor.

Audieri în trei comisii însărcinate cu ancheta aucontinuat săptămâna aceasta cu cea a unui membru de rang înalt din cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC), care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de convorbirea la telefon dintre Trump şi Zelenski în iulie, de la baza anchetei în vederea destituirii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.