Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

John Kerry a primit Legiunea de Onoare: 'Cel mai francez dintre responsabilii americani'

politico.com
john kerry

Secretarul de stat american, John Kerry, a primit sâmbătă titlul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare, omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, salutând "cel mai francez dintre responsabilii americani" şi un "neobosit partizan al păcii", transmite AFP. "Francofon, francofil, sunteţi cu siguranţă cel mai francez dintre responsabilii americani", a apreciat Ayrault, decorându-l pe Kerry în cadrul unei ceremonii la Paris, şeful diplomaţiei americane fiind la ultimul turneu în Europa ca urmare a încetării mandatului său pe 20 ianuarie anul viitor.

Acest "ataşament faţă de Franţa v-a fost de altfel reproşat în timpul campaniei (prezidenţiale) din 2004", a amintit ministrul francez al afacerilor externe. La acel moment, John Kerry, candidat democrat contra republicanului George W.Bush, a fost tratat drept "francez" de către opozanţii săi, în plin val de ostilitate a SUA faţă de Paris din cauza diferendelor privind războiul din Irak. Ayrault a amintit şi de legăturile de familie ale omologului său american cu Franţa, mama sa, dar şi mătuşa sa fiind născute la Paris, la începutul anilor 1920. Tânărul Kerry avea astfel obiceiul petrecerii vacanţelor la reşedinţa familiei de la Saint-Brignac-sur-Mer, în Bretania, conform Agerpres.

Şeful diplomaţiei franceze a adus de asemenea un omagiu "sincerităţii" angajamentului politic şi diplomatic al lui John Kerry, în special contribuţia sa, ca secretar de stat, la acordul ONU asupra climatului, din 2015, la acordul nuclear iranian din acelaşi an, la procesul de pace israeliano-palestinian sau la căutarea unei reglementări privind războiul din Siria. Vizibil emoţionat, ministrul american a reafirmat că Franţa este "cel mai vechi aliat" al Americii, rememorând în context mai mult de două secole de istorie şi considerând că cele două ţări sunt legate de o "relaţie specială".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.