Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu își caracterizează colegele din circuit într-un singur cuvânt

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 05-05-2021

Actualizat: 05-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, care marţi a împlinit 33 de ani, a declarat că în următoarele două luni şi jumătate va fi plecată din ţară, urmând să participe la mai multe turnee şi va lega Roland Garros cu Wimbledon. Ea şi-a caracterizat mai multe colege şi colegi din circuit printr-un singur cuvânt, scrie News.ro.

"După Fed Cup a fost foarte greu, am jucat cu dureri acolo, de asta nu m-am înscris la Madrid şi Roma. O să leg de acum Roland Garros cu Wimbledon. Stau bine cu sănătatea, nu mai am dureri, voi merge la cât mai multe turnee şi sper să revin cu un trofeu", a declarat Mihaela Buzărnescu la emisiunea La Măruţă de la Pro TV.

Ea a fost rugată să caracterizeze printr-un singur cuvânt mai multe colege şi colegi din circuitul de tenis, iar răspunsurile sportivei au fost:

Ana Bogdan - determinare; Irina Begu - ambiţie; Monica Niculescu - luptătoare, câine pe teren; Serena Williams - tigroaică; Simona Halep - pasiune; Sorana Cîrstea - longevitate; Roger Federer - unicul; Horia Tecău - superbăiat; Marius Copil - amuzant; Rafael Nadal - fiară; Novak Djokovici - talentat şi barbar...are mentalitatea de a lupta până la moarte; Victor Hănescu - fair-play.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri