Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jucătoarea de tenis Patricia Ţig s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Seul

Patricia Tig

Patricia Ţig (124 WTA) s-a calificat, marţi dimineaţă, în turul doi la Seul, reuşind să treacă pentru a patra oară din patru turnee WTA disputate de la revenirea în circuit de meciul inaugural de pe tabloul principal în main tour, anunță MEDIAFAX.

Sportiva în vârstă de 25 de ani a luptat trei ore pentru a o învinge pe Danka Kovinic, locul 117 WTA, din Muntenegru, scor 6-4, 3-6, 7-6(3). Venită după două victorii rapide în calificările turneului International de la Seul, Patricia Ţig a valorificat a treia minge de meci avută la debutul pe tabloul principal, în tiebreak, după ce servise pentru victorie şi la 5-3 la game-uri în setul trei. Românca a ieşit învingătoare dintr-un duel cu 31 de mingi de break (4 din 14 convertite de Kovinic, 4 din 17 convertite de Patricia). În optimi, Ţig o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa (21 ani, 88 WTA), cea care i-a barat drumul Patriciei în calificările de la Wimbledon 2019 (3-6, 6-1, 6-4).

Citește și: Bunicul Luizei a EXPLODAT înainte de reconstituirea morții Luizei Melencu: 'Lui Dincă nu am ce să îi reproșez'

Răsturnările de situaţie au fost la ordinea zilei în ultimul meci al primului tur de la Seul. Patricia Ţig a pierdut primele două game-uri ale partidei, însă a revenit imediat, a egalat la 2, apoi a făcut diferenţa la 4-4, adjudecându-şi astfel manşa inaugurală după 55 de minute de luptă. Ţig şi Kovinic au fost protagonistele unui început de set doi şi mai intens, 36 de puncte fiind necesare pentru a trece de primele două game-uri. Au fost două break-uri, primul al elevei lui Răzvan Sabău şi al doilea al muntenegrencei, Danka Kovinic reuşind apoi un nou break în game-ul patru, care s-a dovedit a fi decisiv.

În setul trei s-a mers cap la cap în primele şapte game-uri, pe serviciu, chiar dacă mingile de break nu au lipsit (cinci pentru Patricia, două pentru Danka). Ţig a reuşit să rupă serviciul advers în game-ul cu numărul 8, însă nu a putut închide partida, cu serviciul, la 5-3. Kovinic a forţat prelungirile, egalând la 5. Soarta meciului s-a decis, în cele din urmă, în tiebreak, decisivul depăşind o oră de joc doar pentru finalizarea celor 12 game-uri maxim posibile.

Românca a dominat autoritar tiebreak-ul decisiv, adjudecându-şi primele cinci puncte, apoi a închis partida după trei ore şi un minut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.