Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jucătoarea română de tenis Gabriela Lee a pierdut în primul tur la Parma (WTA)

ITF
Gabriela Lee

Jucătoarea română de tenis Gabriela Lee a fost învinsă de italianca Matilde Paoletti, cu 6-4, 3-6, 6-0, marţi, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Parma, dotat cu premii totale de 203.024 de euro.

Lee (27 ani, 150 WTA), fostă Talabă, a cedat după două ore şi 7 minute de joc.

Românca, intrată pe tabloul principal din postura de ''lucky loser'', a început bine şi a condus cu 3-0, însă a pierdut apoi cinci ghemuri la rând şi s-a înclinat cu 4-6 în primul set. Gabriela Lee a reuşit să câştige setul secund, cu 6-3, dar nu a contat în ultimul act, în care a luat doar 8 puncte, potrivit Agerpres.

Paoletti (19 ani, 366 WTA) o mai învinsese pe Gabriela Lee în acest an, la Palermo, în calificări, cu 7-5, 6-2.

Lee va primi 2.200 de euro şi 13 puncte WTA pentru participare.

Matilde Paoletti va juca în optimi contra altei românce, Irina Begu, a treia favorită.

Rezultatele înregistrate marţi în primul tur la Parma:

  • Arantxa Rus (Olanda) - Panna Udvardy (Ungaria) 7-5, 6-3
  • Dalma Galfi (Ungaria) - Erika Andreeva (Rusia) 6-1, 6-2
  • Maryna Zanevska (Belgia) - Lucia Bronzetti (Italia/N.8) 6-3, 6-2
  • Danka Kovinic (Muntenegru) - Oceane Dodin (Franţa) 6-1, 3-6, 6-4
  • Jasmine Paolini (Italia) - Jule Niemeier (Germania) 5-7, 6-4, 6-2
  • Elisabetta Cocciaretto (Italia) - Nuria Parrizas Diaz (Spania/N.7) 7-5, 6-1
  • Matilde Paoletti (Italia) - Gabriela Lee (România) 6-4, 3-6, 6-0
  • Irina-Camelia Begu (România/N.3) - Viktoria Tomova (Bulgaria) 7-5, 5-1 (abandon Tomova)
  • Mayar Sherif (Egipt) - Anna Bondar (Ungaria/N.5) 7-5, 6-4
  • Simona Waltert (Elveţia) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-4, 6-4
  • Sara Sorribes Tormo (Spania) - Martina Trevisan (Italia/N.2) 7-5, 6-0

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.