Clubul englez de fotbal de liga a şasea Eastbourne Borough a decis să returneze costurile biletelor către fani, după ce a pierdut cu scorul dezastruos de 0-7, potrivit agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.
Patruzeci şi cinci de suporteri ai echipei Eastbourne a făcut o deplasare lungă, sâmbătă, la Torquay United, pe coasta de sud, echipa lor primind patru goluri în prima repriză.
Suferinţa a continuat după pauză, când echipa a mai încasat trei goluri, ajungând astfel pe penultimul loc în clasament, având doar două victorii în ultimele 18 partide jucate.
Fanii au primit compensaţii pentru eforturile lor, banii pe bilete fiind rambursaţi.
''După rezultatul inacceptabil, jucătorii echipei Eastbourne Borough vor plăti rambursarea costurilor biletelor de meci pentru toţi suporterii care au făcut deplasarea'', a transmis clubul într-un comunicat.
Din păcate, gestul nu a fost apreciat, iar clubul a emis o nouă declaraţie, o zi mai târziu, condamnând abuzul dezgustător şi personal faţă de echipă în mediul online.
''În ultimele 12 ore, unele dintre comentariile îndreptate către jucătorii noştri, către stafful nostru şi clubul nostru s-au deplasat de la frustrare la ură personală şi nu voi lăsa acest lucru să treacă nepedepsit'', a spus proprietarul şi preşedintele clubului Simon Leslie.
''Este o linie clară între critică şi abuz şi unii oameni au depăşit-o'', a mai transmis Simon Leslie.






























Comentează