Judecător implicat într-un dosar de corupţie, suspendat din funcţie de CSM

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-12-2014

Actualizat: 02-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În şedinţa din data de 29 noiembrie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de judecător şi de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa a  Corinei Eugenia Jianu, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni.

Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Judecătoarea Jianu a fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Acuzaţiile i se aduc în dosarul în care este trimis în judecată şi primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.

Vezi şi: Primar PSD, aflat după gratii, trimis în judecată într-un nou dosar

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri