Judecătorii Curții de Apel Timișoara cer CSM să dea aviz negativ privind proiectul care reglementează pensiile de serviciu ale magistraților. Dacă proiectul nu trece până la finele lunii noiembrie, România riscă să piardă peste 200 de milioane de euro prin PNRR.
dunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara (CAT) cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) emiterea unui aviz negativ cu privire la proiectul de lege referitor la modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, se arată, marţi, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Proiectul "afectează grav statutul judecătorilor şi procurorilor"
"Cu unanimitate, Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara a constatat că propunerea legislativă privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu afectează grav statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul legislativ fiind grevat de multiple şi grave vicii de neconstituţionalitate şi neconformitate cu jurisprudenţa CJUE. În consecinţă, a solicitat emiterea unui aviz negativ de către Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la acest proiect de lege", arată comunicatul CAT.
Ieri, vicepremierul Oana Gheorghiu spunea că acuzațiile prin care spuna că pensiile magistraților sunt plătite din banii copiiilor săraci au fost metafore
"O să-mi permit să vă corectez. Eu nu am vorbit niciodată despre salariile magistraților. Întrebarea a fost despre pensiile magistraților și m-am referit la faptul că magistrații ies la pensie la 48-50 de ani. Ăsta a fost subiectul discuției. În ceea ce privește remarcile mele, au fost niște metafore care pare că au supărat niște oameni și îmi pare rău dacă s-au simțit lezați. Discuțiile nu le-am purtat niciodată despre salarii și nu știu dacă sunt salariile mari. Probabil că nu sunt suficient de mari. Dar discuția era strict legată de vârsta de pensionare și de pensiile magistraților, despre care întreaga societate știe că sunt cu totul diferite de restul populației, ceea ce nu pare a fi tocmai în regulă”, a spus vicepremierul.
Gheorghiu a fost întrebată la ce se raportează având în vedere că pensia va fi 70% din salariul net al magistratului.
„Mă duceți într-o discuție de care eu nu mă ocup. Mi-am exprimat o opinie legată de vârsta de pensionare în primul rând și de pensiile magistraților. Nu știu să vă răspund la acest lucru și nu face parte din mandatul meu”, a răspuns vicepremierul.































Comentează