Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii pun piciorul în prag! Scrisoare deschisă pentru conducerea DNA: Se cer clarificări publice

justitie crime scene

Judecătorul Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a solicitat conducerii DNA să clarifice public dacă procurorii de la Oradea au dat curs sau nu planului de a băga frica în judecători făcându-le dosare penale, date fiind declarațiile procurorilor Ciprian Man și Cristi Ardelean.

Potrivit unei scrisori transmise, joi, de judecătorul Florica Roman conducerii centrale a DNA, aceasta vrea să știe dacă procurorii de la DNA Oradea au început efectuarea de acte de urmărire penală împotriva unor judecători de la Curtea de Apel Oradea sau Tribunalul Bihor la scurt timp după data discuției care a avut loc în 19 ianuarie 2018. Florica Roman a fost ea însăşi victima DNA, fiind trimisă în judecată, suspendată din magistratură şi, în final, achitată definitiv.

CITEȘTE ȘI: Sucul de aloe, între mit şi adevăr: Ce beneficii are de fapt şi care sunt riscurile

„Date fiind declarațiile publice ale procurorilor DNA Ciprian Man și Cristi Ardelean, prin care aceștia își recunosc vocile în înregistrarea în care vorbeau despre cum să 'liniștească' judecători făcându-le dosare penale, însă susțin că vorbele nu au fost urmate de acțiuni, am adresat o solicitare conducerii centrale a DNA pentru a clarifica public dacă procurorii DNA Oradea au dat curs sau nu planului de a băga frica în judecători făcându-le dosare penale. Pentru corecta informare a opiniei publice am cerut să se clarifice de urgență dacă, după data de 19 ianuarie 2018, când cei 5 procurori DNA au purtat discuția respectivă 'liberă', 'colegială', vreunul dintre procurorii DNA Oradea participanți la discuție a pus în aplicare planul de intimidare a judecătorilor, premeditat la întâlnirea respectivă, prin efectuarea de acte de urmărire penală împotriva unor judecători de la Curtea de Apel Oradea sau Tribunalul Bihor la scurt timp după data discuției (circa 20 zile)”, se arată în documentul citat.

De asemenea, magistratul orădean solicită să se clarifice public de către cine a fost mandatat procurorul Ciprian Man să vorbească public în numele DNA Oradea, „în conditiile în care acesta nu mai ocupă nici o funcție de conducere în cadrul acestei structuri de parchet”.

„În seara zilei de 9.01.2019, la ieșirea de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, unde a fost audiat în calitate de martor într-un dosar penal deschis ca urmare a înregistrării apărute în spațiul public cu discuția dintre cei 5 procurori DNA Oradea, acesta a declarat presei că în numele colectivului de la DNA Oradea își cere scuze în numele judecătorilor onești, de bună credință din România, care s-au simțit jigniți de limbajul care a fost folosit în cadrul dialogului. O asemenea afirmație demonstrează un dispreț total al acestui procuror nu doar față de judecătorii cărora le-a ticluit dosare penale, cu scopul de a le timora și 'liniști' colegii judecători, dar și față de toate persoanele cărora, de-a lungul anilor, acesta le-a încălcat drepturile”, a subliniat Roman.

În opinia acesteia, faptul că o asemenea afirmație a fost făcută în numele unei întregi structuri de parchet DNA denotă „înfumurarea acestui procuror, care își arogă, cu de la sine putere, calități pe care nu le are”.

„Referitor la afirmația acestuia, 'scuze' îți ceri cuiva de care te lovești din greșeală pe trotuar ori îl calci pe picior la rând, nu cuiva căruia i-ai încălcat drepturile, distrus cariera, ori l-ai vătămat fizic și psihic. Apoi, să-ți ceri scuze față de cei pe care tu-i consideri 'onești și de bună credință', care, chipurile, s-ar fi 'simțit jigniți de limbajul folosit' la adresa altora, dar să nu spui nimic despre cei 16 judecători și 9 procurori, care au fost cercetați penal între 2013-2018 de către DNA Oradea, și nici despre cei pe care i-ai vătămat prin acțiunile abuzive constatate definitiv de instanțe, nu face decât să demonstreze aroganța și totalul dispreț față de oameni al acestui procuror”, a conchis Florica Roman.

CITEȘTE ȘI: Cura cu DROJDIE DE BERE, dieta recomandată în sezonul rece. Află de ce!

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis și un dosar penal având ca obiect conținutul înregistrării din interiorul DNA Oradea, în urma denunțului unui ONG, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem în această cauză. În cursul zilei de miercuri, mai mulți procurori de la Oradea au fost audiați.

Avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, despre care spune că nu știe dacă e autentică. În înregistrare se vorbește de urmărirea penală a unor judecători ca să intre "frica în ei". Avocatul susține, pe site-ul casei de avocatură pe care o reprezintă, că a primit înregistrarea anonim și dă numele celor care ar fi participat la ședința DNA Oradea, spunând că le recunoaște vocile personal. Astfel, el îi nominalizează pe procurorii Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin și Rus Lucian, de la DNA Oradea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.