Județul în care copiii nasc copii. Bilanț alarmant: 80 de minore au născut în 2025. Bebeluși de 900 de grame și mame la doar 12 ani

Autor: Alice Draghici

Publicat: 23-01-2026 10:36

Actualizat: 23-01-2026 10:49

Article thumbnail

Sursă foto: agora.md

Datele oficiale ale unei unități medicale din nord-vestul țării scot la iveală o realitate care provoacă îngrijorare profundă. Zeci de fete care nu au împlinit încă vârsta adolescenței mature au devenit mame într-un singur an, iar unele dintre ele abia au intrat în pubertate. În paralel, tot mai mulți nou-născuți vin pe lume înainte de termen sau cu greutăți extrem de mici, inclusiv un caz-limită, de sub un kilogram.

Număr aproape constant de nașteri în 2025

Optzeci de minore au născut în anul 2025 la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, cele mai tinere dintre ele având 12 ani, se arată într-un raport publicat pe pagina de Facebook a unităţii medicale, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în anul 2025 s-au înregistrat 1.386 de naşteri, dintre care 159 nou-născuţi prematuri (11%) şi 161 nou-născuţi cu greutate sub 2.500 g.

Scădere lentă după ani de declin demografic

„Anul trecut, numărul de naşteri a ieşit din blocajul scăderii demografice de 10% înregistrat în ultimii 5 ani.

Comparativ cu anul anterior, naşterile au fost cu doar 7 mai puţine, ceea ce înseamnă o scădere de doar 0,5%, oferind speranţe reale pentru un spor demografic pozitiv pentru următorul an în judeţul Satu Mare”, precizează spitalul.

Crește numărul de prematuri și copii cu greutate mică

Cel mai mic nou-născut a avut 900 de grame.

„În acelaşi timp, de la un an la altul, se observă o creştere a numărului de prematuri şi a nou-născuţilor cu greutate mică sau foarte mică la naştere.

Cel mai mic nou-născut îngrijit în secţia Neonatologie, în anul 2025, a cântărit 900 de grame la naştere’’, potrivit sursei citate.

Tot mai multe mame foarte tinere

Tot în cursul anului trecut, la Maternitatea spitalului au născut 80 de mame minore. Numărul acestora este în scădere în ultimii ani: 2022 - 136; 2023 - 108; 2024 - 81, 2025 - 80.

„Se remarcă o scădere a vârstei la care se prezintă pacientele pentru naştere. Cele mai tinere mămici care au născut în anul 2025 au avut vârsta de 12 ani”, informează SJU.

Anul trecut s-a solicitat protecţie socială pentru 6 nou-născuţi, în scădere faţă de anii anteriori. În 2022 erau 19 astfel de cazuri, în 2023 - 10, în 2024 - 8.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri