Gal Gadot, Timothée Chamalet, Julia Louis-Dreyfus, Lin-Manuel Miranda, Anthony Ramos şi Mark Ruffalo sunt câţiva dintre actorii care vor prezenta viitoarea gală a premiilor Oscar care se va desfăşura la Dolby Theatre din los A?ngeles (SUA), pe 9 februarie, relatează EFE potrivit Agerpres.
Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice de la Hollywood a anunţat marţi numele a câtorva celebrităţi care vor înmâna premiile sau care vor susţine recitaluri precum Zazie Beetz, Will Ferrell, Mindy Kaling, Kelly Marie Tran şi Kristen Wiig.
Surse citate de The Hollywood Reporter informează că Academia îi va aduce un tribut regretatului sportiv Kobe Bryant în cadrul ceremoniei, în timp ce la tradiţionalul prânz al nominalizaţilor se va păstra un minut de reculegere pentru fostul baschetbalist care a câştigat un Oscar în 2018 ca producător al unui scurtmetraj.
Anterior, Academia a informat că laureaţii cu Oscar de anul trecut Rami Malek, Olivia Colman, Mahershala Ali şi Regina Kings, vor participa la gala care nu va avea nici la această ediţie un maestru de ceremonii.
Potrivit organizatorilor, în umătoarele săptămâni vor fi anunţate şi restul vedetelor care vor participa la ceremonie.
Pentru al doilea an consecutiv, ediţia din 2020 a premiilor Oscar nu vor avea un singur prezentator, după cum a confirmat şi Karen Burke, preşedinta postului ABC, care organizează şi transmite în direct premiile Oscar în SUA.
Responsabila a explicat că gala fără un prezentator unic "a funcţionat anul trecut", astfel încât va fi menţinut în continuare acest format.
În 2019, Academia a decis să renunţe la maestrul de ceremonii după ce actorul ales, comicul Kevin Hart, a decis să nu mai prezinte gala în urma controversei suscitate de comentariile sale homofobe pe care le-a postat pe Twitter în urmă cu câţiva ani.
O gală Oscar fără prezentator nu mai avusese loc de 30 de ani, însă critica a văzut cu ochi buni desfăşurarea ceremoniei din 2019, astfel încât şi alte gale, precum cea a premiilor Emmy pentru televiziune, au optat pentru acelaşi format.
Julia Louis-Dreyfus, Lin-Manuel Miranda și Anthony Ramos, printre prezentatorii Oscarurilor 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Cristian Leonte, victima unui fake news: un site fantomă l-a implicat într-un scandal pentru a păcăli investitorii. Reacția jurnalistului
10

11
Eurovision România - Juriul a decis zece finalişti ai Selecţiei Naţionale - Fanii vor alege a 11-a piesă care va intra în finală
11

5
Wim Wenders, preşedintele juriului Berlinalei 2026:Filmele pot schimba lumea, dar nu într-un mod politic
5

19
Mii de costume valoroase, inclusiv creaţii realizate de Miruna Boruzescu, scoase la vânzare de Opera din Geneva
19

8
Continuarea serialului TV "The Handmaid's Tale" va deschide Festivalul Series Mania 2026
8

9
Lansare reuşită pentru racheta Ariane 6, care a transportat în spaţiu primii săi sateliţi Amazon Leo
9

9
O nouă păpuşă Barbie îi aduce un omagiu superstarului pop Kylie Minogue
9

14
Egipt: Un sit de artă rupestră, vechi de 10.000 de ani, descoperit în Peninsula Sinai
14

12
Oameni de ştiinţă "au infiltrat" visele unui grup de voluntari pentru a le spori gândirea creativă (experiment)
12

14
Microbiologul Rusinova-Videva: Drojdiile din Antarctica produc compuşi unici cu activitate anticancer
14

29
Vaticanul i-a cerut unei comunităţi catolice tradiţionaliste să renunţe la numirea propriilor episcopi
29

38
O femeie din Germania, însărcinată cu gemeni pentru a treia oară
38

11
Operaţiune a Poliţiei franceze la Muzeul Luvru după suspiciuni de fraudă cu bilete
11

















Comentează