DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Julien Dacian Cioloș? E totuși prea mult!

RFI Romania
Dacian Cioloș

Pe lângă războiul din PNL, războiul dintre PNL și USR, războiul dintre Opoziție și coaliția de guvernare, iată se mai deschide un nou front. Un război în interiorul USR PLUS. Ați ghicit. Între USR și PLUS. Și între cei doi copreședinți. Dan Barna și Dacian Cioloș. Fiecare dintre ei având ambiția să conducă partidul. Și apoi să candideze la alegerile prezidențiale. Este totuși prea mult! Mai ales dacă vine vorba de Julien.

Ca să vezi! Numele îi vine pretendentului la dubla funcție prezidențială de la protagonistul romanului „Roșu și Negru”, pe care mama sa l-a citit în timpul sarcinii. Bine că nu a citit Mizerabilii! Avem de a face cu o biografie tare. Tare de tot. Dacă Dacian Cioloș ar ajunge președintele României, așa cum a anunțat că intenționează, evident după ce l-ar surclasa în partid pe Dan Barna, am avea al treilea președinte fără copii în propria familie. După Ion Iliescu și Klaus Iohannis. Și nu ne-am mai mira deloc că scade natalitatea. Dar s-ar putea să crească. Pentru că Julien, liderul Renew Europe – partidul plăsmuit de Macron - a votat cu ambele mâini faimosul raport Matic. Prin care se încurajează nu numai o „educație sexuală completă” pentru copiii din învățământul primar și secundar ținând cont, atenție, de diversitatea sexuală și de gen, dar și posibilitatea bărbaților transgender de a beneficia de susținerea societății, de încurajarea pe toate căile din partea aceleiași societăți, pentru a da naștere unor copii. Să traducem. Transgender este o persoană care biologic este femeie dar se percepe și se comportă ca un bărbat. Sau invers. Mai există și o categorie de persoane care nu se identifică nici cu un bărbat și nici cu o femeie. Pe măsură ce știința avansează, și aceste persoane pot da naștere unor copii care, alături de toți ceilalți, vor beneficia de o educație completă, inclusiv în materie homosexuală. Numai bun un asemenea președinte pentru un stat creștin-ortodox. Poate că ne va blagoslovi după modelul lui Klaus Iohannis, dar pe o altă temă, și cu un proiect de țară adecvat.

Mai sunt unii care se întreabă cine este, în definitiv, acest Dacian Cioloș. Și pe cine reprezintă el. Câteva amănunte pentru aceștia. Tatăl său a lucrat în Miliție. Un unchi de-al său, generalul Virgil Ardelean, poreclit Vulpea, a lucrat și el în Miliție înainte de 89 după care a ajuns ditamai șeful serviciului secret Doi și-un Sfert al Ministerului de Interne. În aceste condiții, nu are rost să ne întrebăm de ce Dacian Cioloș și-a satisfăcut stagiul militar în Securitate. Și cum se face că taman el  fost pus să păzează locuința dizidentei Doina Cornea care nu avea voie să se întâlnească cu străinii.

Printr-un fenomenal concurs de împrejurări – simple coincidențe nu-i așa? - inginerul horticol Dacian Cioloș , trecut prin școala lui Gregorian Bivolaru, liderul mișcării de integrare spirituală și absolută (MISA) ajunge tam-nesam ministrul Agriculturii. Era un loc vacant. Devenit vacant după ce demnitarului i se înscenase un așa zis flagrant și fusese aruncat după gratii în dosarul „Caltaboșul”. Dovedit într-un final o făcătură. Și ce să vezi? Făcătura a fost confecționată de Doi și-un sfert Când șeful instituției era Vulpea. Adică unchiul. Și tot bunul unchi a făcut în așa fel încât, plasate cu meșteșug, imaginile acestui „flagrant” surprins de băieții cu ochi albaștri de la Doi și-un sfert să ajungă să fie difuzate de televiziunea publică. Prin intermediul unui colaborator al Securității Ministerului de Interne. Și așa își începe Dacian Cioloș fulminanta ascensiune politică.

Căsătorit cu o franțuzoaică, Valerie Villemin, al cărui tată era un important demnitar local, Julien devine filofrancez pur sânge, fapt care desigur nu le scapă autorităților de la Paris. Care, în complicitate cu Traian Băsescu, ajuns președinte, îl propulsează ditamai comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală între 2010 și 2014. În timpul acestui mandat își face pe deplin datoria onorând interesele statului francez.

Revine în țară și ajunge premier între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, conducând așa-numitul Guvern Zero.

Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.