DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jumătate din români cumpără legume și fructe românești / Studiu

Catena
glucozamina fructe legume

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea.

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj pe un eșantion mare realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali, scrie Mediafax.

Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.

Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit sondajului online realizat între 16 iunie și 6 iulie, la care au participat 2.580 de persoane.

42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%.

5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.

Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul citat. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.

Jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.