Jumătate din posturile de medici prevăzute în organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti sunt vacante, deficit mare fiind pe secţiile de Neurologie şi Radiologie, scrie Agerpres.
"În organigrama spitalului sunt prevăzute cam 500 de posturi de medici. În momentul de faţă, noi avem ocupate în jur de 250. Problemele cele mai mari sunt pe Radiologie, încercăm să le rezolvăm, am atras deja doi rezidenţi. Urmează să mai vină doi medici specialişti, care şi-au dat recent examenul de specialitate", a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca.
Într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului se arată că secţia dispune de infrastructură medicală modernă şi performantă, iar, pentru a încuraja atragerea şi menţinerea specialiştilor, conducerea unităţii sanitare, împreună cu autoritatea tutelară, anunţă că oferă stimulente financiare pentru activitatea de gardă şi implicare profesională; posibilitatea asigurării unei locuinţe de serviciu; sprijin administrativ pentru relocare; acces la programe de formare profesională continuă şi specializări; un mediu de lucru modern, dinamic şi interdisciplinar; suport pentru dezvoltarea de proiecte inovative în imagistică şi intervenţii minim invazive.
Potrivit directorului medical, Andrei Ilinca, deficit mare de medici este şi la Neurologie, unde mai există un singur medic.
"Şi aici am luat legătura cu mai mulţi medici specialişti care şi-au dat examenul luna aceasta şi avem promisiuni că unul va veni chiar de pe data de 16. (...) Sperăm să acoperim gărzile (...) complet după 1 ianuarie, când medicii care au dat examen vor intra în posesia diplomelor. (...) Situaţia aceasta nu este numai la noi, la fel se întâmplă şi în alte judeţe. Când nu avem gardă, pacienţii sunt redirecţionaţi către cel mai apropiat spital care are gardă de Neurologie. Personalul din UPU este instruit, ştie ce să facă în cazul unui accident vascular, cum să acorde primele îngrijiri, ştie să acţioneze rapid", a explicat Ilinca.
El a punctat că, de-a lungul anilor, au fost făcute numeroase demersuri pentru acoperirea deficitului de medici de la Secţia Neurologie.
"S-au făcut întâlniri cu toţi neurologii din Prahova, s-au făcut adrese către DSP, Ministerul Sănătăţii, toate instituţiile statului ca să fim ajutaţi. De asemenea, s-a solicitat sprijin în toate centrele universitare. Absolut toate, inclusiv în Republica Moldova, ca să atragem medici", a afirmat sursa citată, punctând că aceasta este o specialitate grea, cu 40-50 de pacienţi într-o gardă şi cu o plată a gărzilor rămasă la nivelul anului 2018.






























Comentează