Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jumătate dintre victimele seismului din Haiti nu au primit ajutor (ONU)

nytimes.com
Haiti daramaturi cladiri prabusite dărâmături

La o lună după seismul cu magnitudinea 7,2 care a devastat comunităţi întregi în sudul statului Haiti şi a provocat moartea a 2.200 de persoane, multe dintre urgenţele umanitare continuă să rămână fără răspuns, în timp ce numeroase victime nu au primit niciun fel de ajutor, a declarat joi Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Dintre cele 800.000 de persoane afectate de puternicul seism, care a deteriorat sau distrus mii de locuinţe, şcoli şi biserici din trei regiuni din sudul Haiti, aproximativ 400.000 nu au primit încă ajutor.

Ele nu au avut acces la asistenţă umanitară deoarece locuiesc în zone îndepărtate, în timp ce multe nu au acces la apă potabilă sau nu au revenit la şcoală, a spus Bruno Lemarquis, coordonatorul ONU pentru ajutor umanitar în Haiti.

"Puterea de rezistenţă a poporului haitian se află într-adevăr la limită", a spus el. "Trebuie să ne asigurăm că Haiti nu devine o criză uitată în contextul acestui cutremur", a afirmat oficialul ONU.

Bruno Lemarquis a declarat că, în timp ce agenţiile ONU "au ajuns la jumătate din populaţia" afectată de ultimul dezastru natural care a zguduit statul din Caraibe, rămân încă multe de făcut, iar sprijinul comunităţii internaţionale este necesar nu doar pentru nevoile umanitare imediate, ci şi pentru reconstrucţia pe termen lung.

Situaţia gravă din Haiti a fost complicată de numeroasele crize cu care se confruntă ţara, între care lipsa hranei, instabilitatea politică recurentă şi violenţele comise de bandele armate. Cutremurul s-a produs la o lună după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise, a cărui moarte a aruncat şi mai mult ţara în haos.

Din suma de 187,3 milioane de dolari, pentru colectarea căreia ONU a lansat un apel la donaţii, destinate ajutorării a jumătate de milion de victime ale cutremurului, doar circa o treime a fost strânsă de la donatori, a mai spus Lemarquis.

Săptămâna trecută, UNICEF şi Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) au lansat apeluri urgente pentru finanţare, menţionând distrugerea a sute de şcoli şi daunele aduse agriculturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.