Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurnalisti condamnati la trei ani de inchisoare pentru difuzare de stiri false si nu numai

gratiere condamnare inchisoare arest

Tribunalul penal din Cairo i-a condamnat sâmbătă pe Baher Mohammed, Mohammed Fahmy şi Peter Greste la câte trei de ani de închisoare pentru 'difuzare de ştiri false şi colaborare cu organizaţia interzisă Frăţia Musulmană', transmit DPA, Reuters şi AFP.

Spre deosebire de Baher Mohammed şi Mohammed Fahmy, prezenţi la proces, în cazul lui Greste sentinţa a fost pronunţată în contumacie, întrucât jurnalistul australian a fost deportat în luna ianuarie în urma dispoziţiilor date de preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi.

Judecătorul Hassan Farid a declarat că instanţa a analizat cazul pe deplin şi a stabilit că cei trei au difuzat informaţii false şi că ei nu erau jurnalişti, activând în Egipt fără a avea permise sau licenţe.

De asemenea, tot câte trei ani de închisoare au primit şi trei studenţi egipteni judecaţi sâmbătă.

Directorul executiv al canalului de televiziune panarab Al-Jazeera a calificat drept 'scandaloasă' decizia instanţei egiptene de condamnare a celor trei jurnalişti menţionaţi la câte trei ani de închisoare.

În opinia sa, verdictul dat sâmbătă contra australianului Peter Greste, canadianului Mohammed Fahmy şi egipteanului Baher Mohammed, acuzaţi că au 'difuzat informaţii false' în sprijinul Frăţiei Musulmane, este 'un atac deliberat împotriva libertăţii presei', conform unui comunicat al Al-Jazeera.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.