Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jurnaliştii sunt pe val în Alianţa USR-PLUS: Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, candidat la Primăria Iaşi

liviu iolu

Fostul jurnalist Liviu Iolu a fost desemnat candidatul PLUS la Primăria Iaşi, în timp ce profesorul Daniel Şandru este candidatul partidului la şefia Consiliului Judeţean Iaşi, ambii lucrând cu Dacian Cioloş în anul 2016 în guvernul condus de actualul lider PLUS, transmite news.ro.

Liviu Iolu, fost jurnalist şi fost purtător de cuvânt al guvernului Cioloş în anul 2016 a fost desemnat candidatul PLUS la primăria Iaşi.

El o va înfrunta în competiţia internă din USR-PLUS pe deputata Cosette Chichirău, desemnată candidat USR la primăria ieşeană.

Candidatul comun al alianţei la primărie va fi stabilit în jurul datei de 15 februarie, a anunţat sâmbătă la Iaşi, liderul PLUS, Dacian Cioloş.

Liviu Iolu a spus că Alianţa USR-PLUS are la Iaşi una din cele mai puternice organizaţii din ţară, el criticându-l totodată pe actualul edil Mihai Chirica, despre care afirmă că nu are viziune, ci se ocupă doar de gospodărirea oraşului.

"Iaşiul gâfâie în acest moment, iar oraşul trebuie să-şi găsească identitatea de capitală regională. E nevoie de un suflu nou", a afirmat Liviu Iolu.

Pentru şefia consiliului judeţean Iaşi, PLUS l-a desemnat candidat pe Daniel Şandru, profesor la o universitate privată din Iaşi, fost secretar de stat în guvernul lui Dacian Cioloş.

Şandru a spus că vrea să imprime alt stil administrativ la Iaşi, el adăugând că trebuie eliminat principiul căciulismului pe care liderii politici locali îl folosesc când se duc la Bucureşti la şeful lor de partid sau la guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.