Un tribunal din Istanbul l-a condamnat în contumacie, joi, pe jurnalistul germano-turc Deniz Yucel la doi ani şi nouă luni de închisoare pentru propagandă în favoarea organizaţiei interzise Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat avocatul său Veysel Ok, potrivit dpa.
Sentinţa exactă este de doi ani, nouă luni şi 22 de zile, conform unui document al instanţei consultat de dpa. Decizia poate fi contestată în apel în termen de şapte zile.
Procurorii au cerut o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru Yucel, oferind ca probă un interviu pe care acesta l-a luat comandantului PKK Cemil Bayik. PKK este clasificată drept organizaţie teroristă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA.
În iunie anul trecut, Curtea Constituţională a Turciei a decis cu unanimitate că arestul preventiv al jurnalistului este ilegal, citând încălcarea drepturilor lui Deniz Yucel.
''Astăzi, instanţa a ignorat Curtea Constituţională, apărarea noastră şi legile'', a spus avocatul Veysel Ok după anunţarea sentinţei, adăugând că apărarea va face apel.
Încarcerarea pentru un an a lui Yucel, fără o condamnare, a cauzat o criză diplomatică gravă între Berlin şi Ankara. El a fost pus în libertate în februarie 2018 şi a revenit în Germania după ce a stat un an în detenţie în închisoarea de maximă securitate Silivri din apropiere de Istanbul fără a fi pus sub acuzare oficial.
În mai 2019, jurnalistul a susţinut în faţa unui tribunal din Berlin că ofiţeri turci l-au torturat în închisoarea Silivri. Într-o versiune scrisă a mărturiei sale, cunoscutul corespondent al cotidian german Die Welt afirmă că a fost lovit, umilit şi ameninţat în penitenciarul Silivri.
Jurnalistul Deniz Yucel a fost reţinut pe 14 februarie 2017 ca suspect de afiliere la o organizaţie teroristă, ulterior fiind arestat, ceea ce a provocat iritarea guvernului de la Berlin. Autorităţile turce au formulat şi alte acuzaţii la adresa lui, în cadrul unei campanii mai largi împotriva presei, după instituirea stării de urgenţă în Turcia ca urmare a puciului eşuat din 15 iulie 2016
Jurnalistul turc Deniz Yucel, condamnat în absenţă la doi ani şi nouă luni de închisoare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
1

0
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
0

851
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
851

546
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
546

36
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
36

732
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
732

62
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
62

119
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
119

1.449
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.449

118
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
118

3.877
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.877

4.889
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.889

7.547
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
7.547
















Comentează