Justiția bulgară anchetează moartea unui angajat al ONU în Gaza, într-un un atac israelian

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 07-08-2025 22:34

Actualizat: 08-08-2025 01:34

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Justiţia bulgară a anunţat joi că a deschis o anchetă privind moartea unui angajat bulgar al ONU în Gaza, într-un atac israelian, avocatul familiei sale specificând că este vorba de o anchetă privind "uciderea unei persoane aflate sub protecţie internaţională", transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cetăţeanul bulgar, Marin Marinov, a fost ucis pe 19 martie, când două clădiri ale ONU din Deir al-Balah (centrul Fâşiei Gaza) au fost atinse de lovituri ale tancurilor israeliene.

Avocatul familiei, Mincho Spasov, a afirmat că ancheta parchetului bulgar se referă la "uciderea unei persoane aflate sub protecţie internaţională".

Armata israeliană a indicat că cetăţeanul bulgar a fost ucis de tiruri ale tancurilor israeliene, după ce iniţial a negat orice responsabilitate pentru explozie. Israelul a prezentat ulterior scuze oficiale pentru moartea angajatului ONU în Gaza.

Într-o declaraţie în care anunţa scuzele Israelului în aprilie, ministrul bulgar de externe, Gheorghi Gheorghiev, a subliniat că astfel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple. Ulterior, el a afirmat că Bulgaria va "insista asupra unei despăgubiri echitabile pentru rudele dlui Marinov".

Avocatul care o reprezintă pe fiica lui Marinov a confirmat pentru AFP că o anchetă penală este în curs de desfăşurare şi că Bulgaria se pregăteşte să trimită cereri de asistenţă juridică Israelului şi Franţei. Un cetăţean francez a fost rănit în acelaşi atac.

"Obiectivul imediat este identificarea comandantului tancului care a tras proiectilul fatal", a mai spus Spasov. El a subliniat că un raport criminalistic al ONU a indicat că Marinov a fost ucis de un obuz ghidat de precizie, nu de tiruri aleatorii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri