Justiţia din Turcia e în colaps: S-a decis anularea a zeci de condamnări

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 21-04-2016

Actualizat: 21-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: antena3.ro

Condamnarea în 2013 a sute de persoane, între care zeci de ofiţeri de rang înalt, la pedepse grele cu închisoarea pentru tentativă de lovitură de stat a fost anulată joi de cea mai înaltă Curte de apel din Turcia, a informat agenţia de presă Anadolu, relatează AFP şi Reuters. Instanţa şi-a justificat decizia prin 'lipsa de probe' care să dovedească existenţa unei 'organizaţii teroriste' având drept scop înlăturarea guvernului premierului de atunci Recep Tayyip Erdogan, actualul preşedinte al Turciei.

În 2013, 275 de persoane au fost judecate în acest caz, cunoscut sub numele de 'Ergenekon'. În august 2013, fostul şef al armatei, generalul Ilker Basbug, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru rolul său în complotul 'Ergenekon' menit să răstoarne guvernul fostului premier Erdogan, notează Reuters. Politicieni, avocaţi şi jurnalişti s-au aflat de asemenea printre cei 275 de inculpaţi în acest caz, apărut în 2007, atunci când un depozit secret de arme a fost descoperit într-o casă la periferia Istanbulului.

La aceea vreme, cazul a fost prezentat de Erdogan şi susţinătorii săi drept o luptă împotriva forţelor antidemocratice şi o 'îmblânzire' a unei armate care se considera un apărător al secularismului şi care a condus trei lovituri de stat şi a plănuit o a patra împotriva unui guvern condus de islamişti în a doua jumătate a secolului al 20-lea. Un alt caz în legătură cu un presupus complot în 2003 împotriva lui Erdogan, cazul 'Barosul', s-a încheiat cu achitarea a peste 200 de ofiţeri în martie anul trecut, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri