Justiția iraniană plonjează în mod neașteptat în campania electorală din SUA. O decizie luată de fostul președinte Donald Trump, în prezent candidat la un nou mandat, aduce SUA obligația de a plăti despăgubiri de aproape 6,8 miliarde de dolari. Iranul acuză Washingtonul că a impus sancţiuni care au afectat pacienţii cu o boală rară a pielii, a anunţat joi Mizan Online, agenţia autorităţii judiciare iraniene, relatează AFP. Pe cale de consecință, SUA trebuie să plătească despăgubiri de 6,785 miliarde de dolari pacienţilor care suferă de epidermoliză buloasă, a decis Tribunalul internaţional de la Teheran.
Prin retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul, fostul preşedinte american Donald Trump a restabilit sancţiunile prevăzute de acest text şi a impus altele noi.
Măsurile americane "i-au privat pe aceşti pacienţi de medicamente (...)", conducând la "moartea a aproximativ 20 de persoane", a adăugat aceeaşi sursă. În cadrul acestui proces deschis la Teheran în noiembrie 2021, "295 de supravieţuitori, precum şi pacienţi" au depus o plângere împotriva a 30 de oficiali americani pentru "participare la punerea în aplicare a sancţiunilor", a anunţat instanţa.
În ultimii ani, ONG-uri internaţionale au deplâns faptul că aceste sancţiuni reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii iranienilor prin limitarea radicală a capacităţii ţării de a importa medicamente. În martie 2024, justiţia iraniană a anunţat că a sechestrat în 2023 un petrolier american în Golf, în urma plângerilor pacienţilor afectaţi de epidermoliză buloasă.
Justiţia iraniană a condamnat Statele Unite de mai multe ori în ultimii ani în mai multe dosare, inclusiv în cazul asasinării unui general important în 2020 în Irak.
Comentează