Justiţia iraniană a executat 12 persoane într-o închisoare din sud-estul Iranului, a anunţat marţi o organizaţie neguvernamentală, care a denunţat numărul în creştere de persoane executate în această ţară, informează AFP.
Unsprezece bărbaţi şi o femeie au fost spânzuraţi luni dimineaţa în închisoarea principală din Zahedan, în provincia Sistan-Balucistan care se învecinează cu Afganistanul şi Pakistanul, potrivit organizaţiei nonguvernamentale Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia.
Toate aceste persoane făceau parte din minoritatea baluşă, majoritar sunită, în timp ce şiismul predomină în Iran, subliniază IHR.
Şase dintre ei erau condamnaţi pentru delicte legate de traficul de droguri, iar şase pentru omucidere. Execuţiile nu au fost relatate de mass-media naţionale sau confirmate din surse oficiale iraniene, adaugă ONG-ul.
Femeia, identificată doar drept "doamna Gargij", a fost arestată în 2019 şi condamnată pentru uciderea soţului ei, potrivit IHR.
ONG-uri denunţă de multă vreme execuţiile care vizează majoritar minorităţi etnice, precum kurzii în nord-vest, arabii în sud-vest sau minoritatea baluşă în sud-est. "Datele strânse de IHR arată că deţinuţii din minoritatea baluşă au reprezentat 21% dintre persoanele executate în 2021, în timp ce ei nu constituie decât 2-6% din populaţia Iranului", potrivit ONG-ului.
Unele voci au denunţat de asemenea creşterea recentă a numărului execuţiilor din Iran, în timp ce liderii iranieni se confruntă cu manifestaţii provocate de scăderea nivelului de trai.
Potrivit IHR, cel puţin 333 de persoane au fost executate în Iran în 2021, în creştere cu 25% în raport cu 2020.
Amnesty International a menţionat o creştere de 28% în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea în lume, până la 314 cazuri, dar a precizat că numărul real este cu siguranţă mai mare.
Justiție iraniană - 12 deținuți au fost spânzurați într-o închisoare din sud-estul țării
București
16°C
Articole Similare

238
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
238

410
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
410

502
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
502

26
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
26

2.194
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.194

2.340
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.340

105
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
105

1.513
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.513

105
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
105

3.910
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
3.910

63
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
63

3.549
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
3.549

4.127
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
4.127
















Comentează