Juventus îl promovează pe Comolli în funcția de administrator delegat

Autor: Diana Pană

Publicat: 11-11-2025 23:52

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

La cinci luni după sosirea sa la Juventus Torino, francezul Damien Comolli a fost numit, marţi, administrator delegat al celui mai titrat club din fotbalul italian, scrie news.ro.

„Consiliul de administraţie l-a numit pe Damien Comolli în funcţia de administrator delegat, punând simultan capăt funcţiilor sale anterioare de director general”, a indicat Juve într-un comunicat.

Comolli îi succede lui Maurizio Scanavino, al cărui mandat a luat sfârşit pe 7 noiembrie.

„Acest club are un potenţial infinit. După 33 de ani în fotbal, nu am văzut niciodată o asemenea pasiune, un asemenea spirit de comunitate, o asemenea unitate, un asemenea respect şi o istorie atât de bogată în cadrul unui club (...) Avem un proiect pe termen lung pe care îl considerăm unic şi care ne va permite să strălucim pe scena europeană. Dar, înainte de toate, obiectivul nostru este să recucerim Serie A”, a declarat noul administrator delegat al „Bătrânei Doamne” în cadrul unei conferinţe de presă.

De la sosirea sa la Juve, fostul director sportiv al AS Saint-Étienne, Liverpool şi Fenerbahçe, şi fost preşedinte al Toulouse, a trebuit să gestioneze o primă criză majoră odată cu demiterea antrenorului Igor Tudor şi înlocuirea acestuia cu Luciano Spalletti.

Juve ocupă locul şase în campionatul italian, la cinci puncte de liderul Inter Milano, şi locul 26 în faza grupelor Ligii Campionilor, cu trei puncte după patru etape.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri