Juventus Torino l-a transferat pe fiul președintelui Liberiei: Americanul Timothy Weah a lăsat-o pe Lille OSC

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 01-07-2023

Actualizat: 01-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Egypt Today

Juventus Torino a anunţat sâmbătă transferul internaţionalului american Timothy Weah de la echipa franceză Lille OSC, pentru suma iniţială de 10,3 milioane de euro, plus bonusuri totale de până la 3,1 milioane de euro, în funcţie de performanţe, informează Reuters.

Timothy Weah, care şi-a început cariera la Paris Saint-Germain, este fiul legendarului fotbalist George Weah, câştigătorul Balonului de Aur în 1995 şi actualul preşedinte al Liberiei, scrie agerpres.ro.

În vârstă de 23 de ani, Timothy Weah a fost campion al Franţei cu PSG şi Lille, iar în cursul carierei sale a mai evoluat şi la echipa Celtic Glasgow, cu care a câştigat campionatul şi Cupa Scoţiei.

El a îmbrăcat de 29 de ori tricoul selecţionatei Statelor Unite, făcând parte din lotul american la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri