Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kaufland oferă clienţilor posibilitatea de a îşi scana singuri produsele prin aplicație, iar la casa de marcat doar să finalizeze cumpărăturile

Kaufland

Kaufland România introduce în magazine K-Scan, un nou serviciu prin care clienţii îşi pot scana singuri produsele, iar la casa de marcat doar să finalizeze cumpărăturile.

Potrivit unui comunicat al retailerului, remis luni AGERPRES, procedeul poate fi efectuat fie cu propriul telefon mobil, prin aplicaţia Kaufland, fie cu ajutorul scannerului de mână, nou introdus în magazine.

"Telefonul mobil personal sau scannerele de mână din magazine calculează suma de plată, care se poate achita apoi direct la casele express. În acest mod, experienţa la cumpărături devine mult mai rapidă şi mai sigură, sunt evitate aglomeraţia şi aşteptarea la casă şi nu mai este nevoie de aşezarea cumpărăturilor pe bandă şi înapoi în coş. Noul sistem este implementat momentan în 6 magazine, Kaufland Bucureşti - Siseşti, Bucureşti -Tei, Kaufland Buftea, Kaufland Cluj - Mănăştur, Kaufland Timişoara - Elisabetin şi Bucureşti Pantelimon urmând ca, în perioada următoare, proiectul să se extindă în alte locaţii din întreaga ţară, unde va putea fi utilizat prin intermediul aplicaţiei mobile Kaufland, precum şi în alte magazine, în care clienţii vor putea utiliza scannerele fizice", se precizează în documentul citat.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 141 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanţul de magazine cu cel mai bun raport calitate - preţ de pe piaţa locală. Kaufland deţine şi distincţia Customers' Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienţi, acordată de Institutul internaţional ICERTIAS, în urma unei analize de piaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.