România trebuie să clarifice dacă este republică prezidenţială sau parlamentară, iar acest lucru ar trebui stabilit printr-un proiect de revizuire a Legii fundamentale, afirmă preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, care menţionează însă că "de fiecare dată se găsesc argumente să fie amânată modificarea Constituţiei".
”Eu am spus că, la un moment dat, dacă avem o majoritate de aproape 70 %, peste două treimi, ar trebui să avem ambiţia de a amenda Constituţia. Asta era anul trecut, când noi am format coaliţia PSD-PNL-UDMR. Şi am spus şi în această perioadă că acest deziderat încă nu trebuie abandonat. Dar, sigur, discuţiile în coaliţie nu au fost duse mai departe, nu au fost detaliate. Noi, sincer, am propus un singur lucru, nu am vrut multe modificări, fiindcă nu este cazul în acest moment, după experienţa din 2013 - 2014, cu încercarea de revizuire a Constituţiei de atunci. Nu e momentul să faci o revizuire amplă. Noi am spus doar un singur lucru: să trecem la republică parlamentară, preşedinte ales de Parlament, fără să umblăm la atribuţiile preşedintelui. Atribuţiile preşedintelui rămân, dar muţi alegerea preşedintelui în Parlament, cum se întâmplă, de fapt, în marea majoritate a ţărilor Uniunii Europene.
România trebuie să clarifice: este republică prezidenţială ori republică parlamentară. Noi, în acest moment, nu suntem nici, nici. Nu suntem nici republică prezidenţială - de fapt nici nu prea există în Europa, există republică semiprezidenţială, cum e Franţa, prezidenţială ar fi modelul Statelor Unite, şi există republici parlamentare. Scoatem monarhiile din joc, fiindcă sunt alte situaţii, dar marea majoritate a ţărilor UE funcţionează ca state cu preşedintele ales în Parlament. Asta am spus noi că ar trebui să facem. Şi, ca să nu fie nicio discuţie că vrem un preşedinte decorativ, nu umblăm la atribuţii, ele rămân aşa cum sunt. Asta a fost propunerea noastră. Sigur, singuri nu putem să revizuim Constituţia. Dacă va exista majoritate, dacă va exista dorinţă, noi cu această propunere vom merge în discuţii, dar eu recunosc că momentul actual nu este exact momentul potrivit pentru revizuirea Constituţiei. Dar de fiecare dată se găsesc argumente să fie amânată modificarea Constituţiei. Totuşi, războiul, nesiguranţa, războiul din vecinătatea noastră, criza economică, pun în paranteză ambiţiile mai mari, fiindcă eşti ocupat cu stingerea incendiilor şi găsirea soluţiilor cât mai bune pentru cetăţenii tăi din punct de vedere economic şi, sigur, trebuie să păstrăm siguranţa graniţelor şi a ţării.”, a spus Kelemen Hunor, într-un interviu pentru Agerpres.
Kelemen Hunor propune modificarea Constituției: România, republică parlamentară. Președintele, ales în Parlament/ Video
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

208
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
208

597
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
597

1.304
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.304

930
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
930

438
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
438

1.033
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.033

476
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
476

1.481
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.481

851
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
851

1.094
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.094

1.033
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
1.033

876
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
876

527
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
527
















Comentează