Kelemen Hunor: PSD a pierdut teren în fața AUR. 'Dacă mergi după alegătorii pierduți, te va mânca AUR'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 15-05-2025 20:01

Actualizat: 15-05-2025 23:01

Article thumbnail

Sursă foto: UDMR

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că decizia PSD de a se retrage de la guvernare este legată de pierderea unei părți din electorat în favoarea AUR. Întrebat dacă îl dezamăgește atitudinea lui Crin Antonescu, care s-a declarat nemulțumit de finaliștii de pe buletinele de vot la prezidențiale, Hunor, a exprimat înțelegere față de frustrarea fostului lider liberal și speranță că nu va vota cu Simion, avertizând asupra riscurilor unui eventual succes al lui George Simion în alegerile prezidențiale și comentează reacția recentă a lui Crin Antonescu.

 

„Ei au ajuns la concluzia, dacă înțeleg eu bine, că alegătorii lor s-au dus spre AUR. Și atunci ce strategie poți să faci? Mergi după alegătorii tăi? Nu e o soluție, fiindcă asta înseamnă că te va mânca AUR", a declarat Kelemen Hunor într-un interviu acordat Europa FM.

Președintele UDMR consideră că PSD se confruntă cu o dilemă serioasă: dacă să încerce recâștigarea electoratului pierdut de la guvernare sau din opoziție.

„Faci o politică prin care atragi alegătorii tăi înapoi? De unde o faci? Din opoziție sau de la guvernare?”, s-a întrebat el retoric.

În acest context, Kelemen atrage atenția asupra urgenței formării unui nou guvern: „Este responsabilitatea fiecărui lider și a fiecărui parlamentar să avem un guvern cât mai repede. Imediat după ce noul președinte va depune jurământul, trebuie să vină cu o propunere. Discuțiile pot fi începute de luni sau marți, dar nu avem timp de pierdut".

Liderul UDMR a subliniat și posibilele efecte ale unei eventuale victorii a liderului AUR, George Simion, în alegerile prezidențiale: „Nu o doresc pentru România", a spus el, fără a oferi alte detalii.

Kelemen: „L-m susținut pe Crin, dar am încredere că nu va vota cu Simion”

În același interviu, Kelemen Hunor a comentat și declarațiile lui Crin Antonescu, fost lider liberal, care s-a arătat nemulțumit de opțiunile de pe buletinul de vot pentru turul final.

„Am fost și am semnat (în momentul desemnării candidaților - n.r.). Printre cele cinci propuneri era și Crin. L-am susținut, am făcut campanie pentru el. Înțeleg frustrarea și supărarea lui, nu pot să dau sfaturi nimănui, dar am încredere că votul lui Crin nu o să meargă niciodată către Simion", a declarat Kelemen.

El a precizat că ultima discuție cu Antonescu a avut loc în noaptea alegerilor și și-a exprimat speranța că fostul președinte PNL „va ieși până la urmă cu un mesaj pozitiv".

Fostul candidat al coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale,  Crin Antonescu, a spus că este nemulțumit de variantele care sunt pe buletinele de vot în finala prezidențială, apreciind că niciun candidat nu dă speranță. Cu toate acestea, va merge duminică la urne: „Suntem într-o situaţie foarte proastă, chiar rea din punctul meu de vedere. Suntem cu două variante în faţă care nu sunt nici pe departe datătoare de speranţă, dimpotrivă e un concurs de inconveniente, ca să zic aşa între cele două variante şi totuşi cred că fiecare dintre noi va trebui să ne facem propria evaluare şi cel mai bine ar fi să ne exprimăm un vot, într-un fel sau altul. Deci analiza mea este una tristă, asta este situaţia. (...) Azi suntem în faţa unui tur doi în care variantele sunt foarte proaste ambele. Dacă n-aş fi crezut asta, nici n-aş fi candidat”, a declarat Crin Antonescu, duminică, la Antena 3 CNN, citat de News.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri