DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Kelemen Hunor se roagă de Klaus Iohannis, după înființarea liceului maghiar: 'Avem încredere că nu va retrimite proiectul în Parlamen și îl va promulga curând'

kelemen hunor

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după adoptarea de către Senat a proiectului privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară, că până la materializarea acestui proiect mai este un singur pas, respectiv promulgarea de către şeful statului, Kelemen spunând că are încredere că preşedintele mu va retrimite proiectul de lege în Parlament şi îl va promulga cât mai curând.

”Decizia de miercuri este o veste bună pentru comunitatea maghiară, un rezultat concret al acordului de colaborare parlamentară cu partidele coaliţiei guvernamentale”, a afirmat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după votul final din Senat, scrie news.ro.

Citește și: Șerban Nicolae s-a cerut AFARĂ! De unde va fi schimbat senatorul PSD

Până la materializarea acestui proiect mai este un singur pas, respectiv ca preşedintele să decidă promulgarea acestei legi, pentru ca şcoala să poată fi înfiinţată, UDMR arătând că a ales cea mai bună soluţie pentru rezolvarea situaţiei deoarece această procedură nu poate fi contestată în instanţă, iar instituţia poate fi desfiinţată doar de Parlament, forul care a aprobat această lege.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că l-a informat de mai multe ori pe şeful statului în legătură cu această solicitare a comunităţii maghiare din Târgu Mureş privind reînfiinţare a Liceului Romano-Catolic şi şi-a exprimat încrederea că preşedintele Klaus Iohannis va susţine această cauză, nu va retrimite proiectul de lege în Parlament şi îl va promulga cât mai curând.

Citește și: SURSE! Adevărul despre DEMISIA lui Mihai Tudose din fruntea Guvernului și cum a contribuit „Revoluția Fiscală” la decizia sa

"După cum se ştie, UDMR ar fi dorit să rezolve situaţia şcolii romano-catolice din Târgu Mureş în două etape. Înainte de reînfiinţarea şcolii, Uniunea a intenţionat să creeze posibilitatea înfiinţării prin lege a unităţilor de învăţământ minoritare. În decembrie, însă, preşedintele ţării a retrimis spre reexaminare în Parlament Legea Educaţiei, care includea şi proiectul UDMR. Am modificat amendamentele care vizează reînfiinţarea şcolii catolice, astfel încât acest demers să fie independent de adoptarea legii cadru. După promulgarea legii, şcoala va putea funcţiona ca personalitate juridică, începând cu anul şcolar 2018-2019”, a precizat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, cu 71 voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi o abţinere proiectul legislativ al UDMR pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară.

Citește și: Acestea sunt AUTOSTRĂZILE PROMISE de premierul Viorica Dăncilă! Sutele de kilometri care ar fi GATA până în 2020

Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaţilor la finalul lunii decembrie, cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere în comisia de învăţământ a Camerei, iar PMP şi PNL au părăsit sala. Iniţiativa a fost susţinută inclusiv de deputaţii USR, care au explicat că, dincolo de „trocul politic”, se află dreptul copiilor la educaţie.

"Se înfiinţează Liceul Teologic Romano-Catolic II Rákóczi Ferenc, denumit în continuare Liceul, ca unitate de învăţământ preuniversitar cu predare în limba maghiară, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în localitatea Târgu Mureş, strada Mihai Viteazul nr. 15, corp B, judeţul Mureş, prin divizarea parţială a Liceului ‘Bolyai Farkas’ din Târgu Mureş'”, se arată în proiect.

Citește și: Vacanță de LUX pentru Klaus Iohannis! REACȚIA Administrației Prezidențiale

Liceul cuprinde clase de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, filiera teoretică fiind organizată pe profilurile umanist şi real, iar cea vocaţională pe profilul teologic, specializarea cultul romano-catolic, şi va fi cuprins în reţeaua şcolară începând cu anul şcolar 2018 – 2019, de către Consiliul local Târgu Mureş, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Ungaria a anunţat oficial, în 8 septembrie 2017, că nu susţine aderarea României şi Croaţiei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), iar motivul invocat a fost închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Citește și: Probleme MARI pentru românii cu rate! S-a ÎNTÂMPLAT ASTĂZI

Ulterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că a vorbit la telefon cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi au convenit că partea română va rezolva problema de la Liceul Catolic din Târgu Mureş, iar Ungaria va acorda din nou sprijin României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Scandalul privind desfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş a avut la bază o decizie a Tribunalului Mureş din luna iunie 2017, prin care a fost anulată o decizie din 2014 a Inspectoratului Şcolar Mureş care reglementa înfiinţarea noii unităţi şcolare.

Citește și: SURPRIZĂ! Ce pensie GRASĂ are Gabriel Oprea – I-a crescut de ZECE ORI într-un an

În septembrie 2017, procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei pe Ştefan Someşan, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş care "a emis, fără drept", decizia prin care a dispus înfiinţarea, începând cu anul şcolar 2014-2015, a Liceului Teologic Romano - Catolic din Târgu Mureş, prin divizarea parţială a Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” din acelaşi oraş şi transferarea claselor cu specializarea „cultul romano-catolic” care funcţionau în cadrul acestuia (4 clase cu un număr de 103 elevi) la unitatea şcolară nou înfiinţată.

”În realitate, înfiinţarea unităţilor de învăţământ este atributul administraţiei publice locale şi nicidecum al inspectoratelor şcolare. Acest demers al inculpatului a avut drept consecinţe vătămarea intereselor legitime ale unităţii de învăţământ divizată ilegal (diminuarea bazei materiale fără măsuri compensatorii etc.), vătămarea intereselor legitime ale elevilor de la Liceul Teoretic «Bolyai Farkaş», transferaţi la unitatea şcolară nou înfiinţată, a cărei înfiinţare a fost ilegală, crearea unui folos necuvenit fundaţiei respective, prin înfiinţarea în mod ilegal a unităţii şcolare mai sus menţionate căreia i-a fost atribuită personalitate juridică”, spun procurorii DNA.

Citește și: Angajări ILEGALE și salarii REGEȘTI! La ce companie de STAT s-a ACTIVAT Corpul de Control al premierului

Alături de fostul şef al ISJ Mureş, procurorii l-au trimis în judecată şi pe Tamasi Zsolt - Jozsef, director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.