Kevin-Prince Boateng pleacă de la Barcelona - Catalanii nu vor activa clauza de cumpărare

Autor: George Traicu

Publicat: 27-05-2019

Actualizat: 27-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Kevin-Prince Boateng (32 de ani) a fost de la bun început o soluţie de avarie pentru Barcelona. Detaliu observat şi din decizia luată de clubul catalan, care nu va activa clauza de cumpărare, de la Sassuolo, potrivit meediafax

Barcelona l-a adus pe mijlocaş la începutul anului, pentru un milion de euro. Înţelegerea dintre cluburi preciza că spaniolii îl pot cumpăra definitiv în schimbul unei sume substanţiale de bani, dar din iunie se va întoarce în Serie A. Cele 4 meciuri în care a jucat nu l-au convins pe Ernesto Valverde că merită să rămână, dar experienţa din La Liga a fost de bun augur în privinţa palmaresului fotbalistului. Şi-a trecut în cont al doilea titlu al carierei, după cel din 2011, cu AC Milan.

Boateng mai are în C.V. o Cupă a Ligii Angliei (cu Tottenham; 2008), o Supercupă a Italiei (cu AC Milan; 2012) şi o Cupă a Germaniei (cu Eintracht Frankfurt; 2018). Mijlocașul a schimbat foarte multe echipe în carieră. A jucat în cele mai puternice campionate din lume, fiind legitimat la echipe mari, precum Tottenham, Borussia Dortmund, AC Milan sau Schalke 04.

Transfermarkt îi oferă o cotă de piaţă de 8 milioane de euro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri