Liderul Coreei de Nord şi preşedinte al Partidului Muncitoresc, Kim Jong Un, i-a trimis un mesaj fostului preşedinte cubanez Raul Castro, predat joi la Havana de un înalt demnitar, potrivit unui scurt comunicat oficial, informează France Presse, preluată de agerpres.
Textul, al cărui conţinut nu a fost dezvăluit, a fost remis de vicepreşedintele Partidului Muncitoresc nord-coreean Ri Su Yong lui Raul Castro, prim-secretar al Partidului Comunist din Cuba (PCC), potrivit unor imagini ale televiziunii oficiale cubaneze.
"În timpul acestei întâlniri amicale, legăturile tradiţionale de prietenie şi relaţiile excelente dintre popoare, partide şi guverne" au fost subliniate, potrivit telejurnalului.
Cuba şi Coreea de Nord au legături politice strânse şi Havana se pronunţă permanent în favoarea unei rezoluţii negociate a crizei în Peninsula Coreea.
La 12 iunie la Singapore, Kim Jong Un s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump cu ocazia unui summit istoric în care Phenianul a promis o denuclearizare completă a peninsulei, iar Washingtonul a decis suspendarea manevrelor militare în regiune.
După o apropiere istorică între 2014 şi 2016, relaţiile dintre Cuba şi Statele Unite au devenit tensionate după venirea la putere a lui Donald Trump, care a intensificat embargoul impus Havanei din 1962.
Kim Jong Un i-a trimis un mesaj fostului preşedinte cubanez Raul Castro
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

13
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
13

20
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
20

196
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
196

387
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
387

26
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
26

419
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
419

362
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
362

515
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
515

672
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
672

1.102
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.102

61
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
61

850
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
850

39
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
39
















Comentează