Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Singura sportivă iraniană medaliată la Jocurile Olimpice îşi continuă cariera în Germania

www.dw.com
Kimia Alizadeh

Kimia Alizadeh, singura sportivă iraniană medaliată la Jocurile Olimpice, care a anunţat de curând că a părăsit Iranul deoarece s-a săturat să fie folosită de autorităţi ca instrument de propagandă, îşi va continua cariera în Germania, informează Reuters, citată de news.ro.

După ce a plecat din ţara ei natală, ea s-a antrenat în Olanda, la Eindhoven.

"Kimia a decis să continue în Germania", a declarat, pentru Reuters, antrenorul lotului Olandei de taekwondo, Mimoun el Boujjoufi.

Potrivit Bild, sportiva s-a mutat la Hamburg. Ea a mai primit oferte de a concura pentru Olanda, Canada, Belgia şi Bulgaria.

Kimia Alizadeh a părăsiit Iranul deoarece s-a săturat să fie folosită de autorităţi ca instrument de propagandă.

Citește și: DNA se agață de discuții interceptate în care se discuta despre Marcel Ciolacu și Liviu Dragnea când cere condamnarea lui Valeriu Zgonea

Alizadeh, medaliată cu bronz la JO din 2016, la tawkwondo, a lăsat să se înţeleagă, într-o postare pe Instagram, că s-a stabilit în Europa.

"Nu m-a invitat nimeni în Europa şi nu mi s-a făcut o ofertă tentantă. Dar accept durerea şi greutăţile dorului de casă pentru că nu am mai vrut să fiu parte a ipocriziei, minciunilor, nedreptăţii şi linguşirilor", a afirmat ea.

Mahin Farhadizadeh, ministru adjunct al Sporturilor, a declarat pentru agenţia ISNA că nu a citit mesajul sportivei: "Nu am citit postarea Kimiei, dar din câte ştiu ea şi-a dorit mereu să continue studiile de fizioterapie".

Alizadeh a precizat că autorităţile iraniene au atribuit succesul său calităţilor lor de conducători şi faptului că sportiva a purtat vălul Islamic.

"Sunt doar una din milioanele de femei asuprite cu care ei s-au jucat mulţi ani… am purtat ce mi-au spus să port şi am repetat ce mi-au ordonat. Am repetat fiecare propoziţie pe care mi-au ordonat să o spun. Niciuna dintre noi nu contează pentru ei, suntem doar nişte unelte", a notat Kimia Alizadeh.

Ea a menţionat că guvernul i-a exploatat politic medaliile, însă în acelaşi timp oficiali au umilit-o cu remarci de genul: "Nu este moral ca o femeie să îşi întindă picioarele".

Citește și: TENSIUNE MAXIMĂ! Fostul şef al CDEP Valeriu Zgonea află luni ce pedeapsă va cere DNA în dosarul său de corupţie

"Să încep cu salut, la revedere sau condoleanţe? Salut, popor asuprit al Iranului, la revedere, popor nobil al Iranului, condoleanţe vouă, oamenilor care sunteţi mereu în doliu", a adăugat sportiva pe Instagram.

Alizadeh este al treilea sportiv iralian de top care a renunţat să îşi mai reprezinte ţara în ultimele luni.

În decembrie, şahistul Alireza Firouzja a decis să nu mai concureze pentru Iran ca urmare a interdicţiei neoficiale cu privire la meciurile împotriva israelienilor.

Trei luni mai devreme, Federaţia Internaţională de Judo a anunţat că judoka Saeid Mollaei a refuzat să revină acasă de teamă pentru siguranţa sa, după ce a ignorant ordinul federaţiei naţionale de a ceda meciuri pentru a evita o eventuală confruntare cu un israelian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.