Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Organizaţiei Mondiale Sioniste despre demersurile României în combaterea antisemitismului

Inquam Photos/ Octav Ganea
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Organizaţiei Mondiale Sioniste, Avraham Duvdevani, cu care a discutat despre relaţia bilaterală dintre România şi Israel, precum şi despre demersurile ţării noastre în direcţia combaterii antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că Statul Israel este un partener de încredere al României, între cele două state existând 71 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte, bazate pe dialog politic şi bună colaborare. Şeful statului a afirmat şi că va acorda în continuare o atenţie deosebită parteneriatului dintre România şi Statul Israel.

"În ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile României în acest sens şi a precizat că este nevoie şi în viitor de o implicare accentuată a factorilor responsabili, de aplicarea cu rigoare a legislaţiei în domeniu şi de promovarea educaţiei despre Holocaust", arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Organizaţiei Mondiale Sioniste şi-a manifestat aprecierea pentru implicarea preşedintelui României în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state, dar şi pentru demersurile întreprinse în direcţia promovării istoriei şi culturii comunităţii evreieşti. În acest sens, el i-a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Din delegaţia prezentă la întâlnirea cu preşedintele Iohannis au mai făcut parte Dubi Bergman - consilier al preşedintelui Organizaţiei Mondiale Sioniste şi director în cadrul organizaţiei, Remus Pricopie - rectorul SNSPA şi Liviu Rotman - directorul Centrului de Studii Israeliene din cadrul SNSPA.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.