Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manevre militare: Klaus Iohannis a informat Parlamentul despre intrarea în România a batalionului Stryker al SUA și a detașamentului F-35

Inquam Photos / Octav Ganea
Iohannis Stoltenberg

Plenul Parlamentului a luat act, marţi, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi informează pe senatori şi deputaţi cu privire la aprobarea intrării, staţionării şi operării Batalionului Stryker al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare şi apărare a NATO.

"Escaladarea tensiunilor şi consolidarea masivă a prezenţei militare a Federaţiei Ruse în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre afectează securitatea şi stabilitatea internaţională şi în special securitatea europeană şi pe cea regională la Marea Neagră. Situaţia de securitate din vecinătatea ţării noastre impune măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, care să ne permită o consolidare a rezilienţei României", se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis transmisă Parlamentului.

Potrivit şefului statului, "această contribuţie semnificativă reprezintă o demonstraţie fără echivoc a solidarităţii Statelor Unite, ca aliat şi principal partener strategic al României, în contextul eforturilor de consolidare a descurajării şi apărării pe Flancul Estic al NATO".

"Desfăşurarea în România a efectivelor Statelor Unite ale Americii demonstrează, totodată, angajamentul ferm al SUA în favoarea aprofundării parteneriatului transatlantic. Această decizie vine inclusiv ca urmare a demersurilor constante şi a poziţionării active şi consecvente a ţării noastre, inclusiv la cel mai înalt nivel, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, precum şi în relaţia directă cu Statele Unite, în sensul consolidării, în mod unitar şi coerent, a întregului Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Prezenţa Batalionului Stryker în ţara noastră dovedeşte soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii şi este în consonanţă cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acţiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate şi să crească securitatea la Marea Neagră", precizează preşedintele Iohannis în scrisoare.

Plenul Parlamentului a mai luat act, marţi, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi informează pe senatori şi deputaţi cu privire la dislocarea unor forţe armate străine în România, la solicitarea NATO, şi la intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA pe teritoriul ţării noastre pentru asigurarea întăririi capacităţii de apărare a spaţiului aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

"Pe fondul situaţiei existente şi intenţiilor Federaţiei Ruse de a-şi reafirma statutul de mare putere regională, a fost întocmit la nivelul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) Planul pentru operaţionalizarea ariei de responsabilitate a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR)", se arată într-o scrisoare transmisă Parlamentului de şeful statului.

Preşedintele Iohannis precizează că, în urma analizei solicitărilor NATO, a situaţiei de securitate din regiune, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, la propunerea premierului şi după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a aprobat:

- dislocarea, la nevoie, a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată - VJTF în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, în anul 2022, în concordanţă cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul în curs;

- dislocarea în Marea Neagră pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei navale (eVA) a unei grupări navale din cadrul grupării permanente a NATO de luptă;

- dislocarea pentru misiuni de creştere a vigilenţei în cadrul componentei aeriene (ePA) a unor aeronave aparţinând SUA, Italiei şi Germaniei, precum şi a unor elicoptere aparţinând Marii Britanii şi SUA;

- dislocarea în Marea Neagră şi la graniţa cu Ucraina a unor capabilităţi de informaţii, supraveghere şi cercetare aparţinând SUA;

- dislocarea în România a unor forţe aparţinând Franţei, în cadrul consolidării prezenţei aliate pe Flancul Estic al NATO (eFP);

- dislocarea pe teritoriul României, în contextul repoziţionării în Europa, a unor forţe aparţinând SUA în garnizoanele Buzău, Smârdan, Constanţa şi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Şeful statului a mai informat Parlamentul că, în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, "SUA a solicitat autorităţilor militare române ca un detaşament constituit din două aeronave F-35 cu personalul aferent să survoleze, aterizeze şi să opereze pe teritoriul României în cadrul unor misiuni în comun pentru asigurarea întăririi posturii de descurajare şi a capacităţi de apărare a spaţiului aerian al NATO" şi a aprobat "intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului F-35 al SUA, în scopul îndeplinirii acestei misiuni".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.