Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice, timp de doi ani de zile, vânzarea acțiunilor deținute de stat

pixabay.com
diverse, economie, monede

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea acțiunilor pe care le are statul român la companii, societăți, bănci. Legea a făcut obiectul unor dispute aprinse între PNL și PSD. Social-democrații, susținători ai proiectului, spun că apare astfel o barieră contra unor rechini economici internaționali care dispun de lichidități importante și încearcă în timpul crizei să cumpere acțiuni ieftine de la alte state, profitând de faptul că statele au probleme financiare. De cealaltă parte, liberalii spun că legea face statul român mult mai puțin atractiv pentru investitori și în loc să ajute, va adânci criza economică din România. Proiectul a fost atacat de PNL la CCR, iar judecătorii au spus că legea este constituțională.

Citește și: 'Jo napot kivanok, PNL! Facem pariu?' - Pronosticul lui Victor Ponta pentru moțiunea de cenzură .

Ce prevede Legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, prmulgată de șeful statului:

Art. 1. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută.

Art. 2. – (1) Se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică operațiunilor post-privatizare și operațiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participațiilor deținute de stat s-a realizat.

Art. 3. – În aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 1 și 2, se suspendă, în mod corespunzător, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4. – (1) În condițiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la societățile care desfășoară activități economice în domeniile:

a) producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale;

b) industria constructoare de mașini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcția și administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană;

f) captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;

g) poștă, comunicații și tehnologia informației.

(2) Dobândirea de participații de către stat se face cu respectarea dispozițiilor privind ajutorul de stat, concurența și competitivitatea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.