Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a promulgat legea privind instituirea Zilei limbii şi teatrului idiş

klaus iohannis semneaza decrete

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei limbii şi teatrului idiş, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis Agerpres. Proiectul de lege privind instituirea pe 30 mai a Zilei limbii şi teatrului idiş a fost adoptat pe 29 noiembrie, cu unanimitate de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul, iniţiat de reprezentantul minorităţii ebraice în Parlament, deputatul Silviu Vexler, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest sens.

Potrivit iniţiatorului, instituirea Zilei limbii şi teatrului idiş va avea o contribuţie esenţială la păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională.

Totodată, preşedintele Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind externarea persoanelor decedate de religie mozaică din unităţile sanitare. Pe 21 noiembrie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind externarea din unităţile sanitare a persoanelor de religie mozaică decedate. Acest proiect are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal care să permită externarea persoanelor decedate de religie mozaică într-un interval de 24 de ore de la constatarea decesului, la cererea familiei sau, în cazul persoanelor singure, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic.

Pe de altă parte, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind ratificarea Convenţiei pentru reprimarea actelor de intervenţie ilicită îndreptate împotriva aviaţiei civile internaţionale, adoptată la Beijing, la 10 septembrie 2010, şi semnată de România la Montreal, la 5 iulie 2016, precum şi a Protocolului suplimentar adoptat la Beijing, la 10 septembrie 2010, şi semnat de România la Montreal, la 5 iulie 2016, la Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, încheiată la Haga 16 septembrie 1970.

Preşedintele a semnat şi decretul privind promulgarea Legii pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town, la 16 noiembrie 2001.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.