Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea care permite dublarea alocaţiei pentru copii respingând varianta creşterii în etape

Agerpres
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care este respinsă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind creşterea etapizată a alocaţiei pentru copii. „În faţa unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanţare certe şi în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creştere a alocaţiilor s-ar putea afla în situaţia inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor”, argumentează şeful statului. Acesta precizează că „o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcţionare a întregului sistem de protecţie socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român şi a Guvernului de a-şi îndeplini rolul şi atribuţiile”.

Legea transmisă la promulgare are ca obiect de reglementare respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 prin care se modifică art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, după cum urmează:

„Art. 3. - (1) Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile băneşti aferente lunii august 2020, cuantumul alocaţiei de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie şi drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

(5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei.

(6) În condiţiile în care bugetul de stat poate susţine un cuantum mai mare al alocaţiei de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocaţiei de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului”, conform actului normativ trimis la reexaminare de şeful statului.

Citește și: Situație dificilă pentru fostul deputat PSD Cristian Rizea: Igor Dodon i-a respins cerere de azil politic

Iohannis precizează în documentul de reexaminare trimis Legislativului că „prin acest act normativ, Guvernul a stabilit o aplicare treptată a măsurii impuse de Parlament prin Legea nr. 14/2020 privind aprobarea OUG nr. 9/2019, identificând resursele necesare acordării de la data de 1 august 2020 a unei creşteri de 20% din mărirea preconizată, cuantum de natură să poată fi acoperit prin efortul financiar al statului în contextul actual”.

Potrivit expunerii de motive şi fundamentării realizate de Guvernul României la emiterea OUG nr. 123/2020 suma totală plătită pentru acoperirea alocaţiei de stat pentru copii a fost, în anul 2019, de 6.400.000.000 lei, iar pentru aplicarea Legii nr. 214/2019, prin care cuantumul alocaţiei de stat s-a majorat cu 100%, s-a estimat un buget de 7.419.000.000 lei, mai arată sursa citată

Şeful statului precizează că prin aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020, începând cu luna februarie 2020, suma estimată pentru plata acestor drepturi s-ar fi ridicat la aproximativ 14.060.359.000 lei, impactul bugetar fiind de peste 6,6 miliarde de lei.

„În faţa unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanţare certe şi în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creştere a alocaţiilor s-ar putea afla în situaţia inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor. Astfel, o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcţionare a întregului sistem de protecţie socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român şi a Guvernului de a-şi îndeplini rolul şi atribuţiile. În acest context, Guvernul a acţionat prompt, folosind instrumentul ordonanţei de urgenţă pentru a preveni o atingere adusă chiar beneficiarilor măsurilor în discuţie. În caz contrar, Guvernul s-ar fi aflat în situaţia de a decide căror categorii de beneficiari nu li se vor acorda anumite drepturi prevăzute de lege, contrar prevederilor legislaţiei din fondul activ, o conduită contrară principiilor statului de drept”, mai susţine preşedintele Iohannis.

Conform sursei menţionate, din această perspectivă, în spiritul cooperării loiale cu Parlamentul, Guvernul a menţinut, chiar prin textul OUG nr. 123/2020, cuantumurile stabilite de Parlament şi a identificat o soluţie pentru creşterea graduală a alocaţiilor, cu câte 20% din diferenţa dintre cele două sume (cea anterioară şi cea preconizată prin efectul dispoziţiilor Legii nr. 14/2020). Aşadar, fără a reprezenta o măsură de contracarare a politicii legislative a Parlamentului, Guvernul a identificat modalitatea de punere în executare a legii, astfel încât buna funcţionare a statului să nu fie pusă în pericol, cu atât mai mult în contextul unei evoluţii incerte a pandemiei actuale.

„Respectând pe deplin politica legislativă a Parlamentului, Guvernul a oferit o soluţie normativă care să permită executarea la timp a tuturor obligaţiilor băneşti ale statului faţă de cetăţeni. O respingere de către Parlament a acestei soluţii este de natură să îngreuneze eforturile Guvernului de a asigura disponibilităţile surselor bugetare. O estimare privind impactului bugetar al acestor majorări financiare privind alocaţiile pentru copii este în sensul unei afectări semnificative suplimentare asupra cheltuielilor bugetare până la sfârşitul anului 2020 şi pentru anul viitor”, arată Iohannis.

Şeful statului afirmă că, în contextul actual, pandemia a generat cheltuieli bugetare neprevăzute, dar necesare, pentru luarea unor măsuri urgente, pentru contracararea sau diminuarea unor situaţii imprevizibile, care au vizat atât susţinerea sistemului sanitar, cât şi a celui economic. Aşadar, priorităţile de cheltuire a banului public trebuie să vizeze protejarea cetăţenilor şi a economiei de efectele fără precedent ale actualei crize provocate de pandemie.

„De aceea, este necesar ca procesul de legiferare să fie marcat de echilibru şi responsabilitate în alocarea resurselor bugetare, susţinut de un dialog deschis şi eficient dintre executiv şi legislativ. România, în calitate de membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte regulile fiscale convenite. În acest sens, amintim că la data de 4 martie a.c., în temeiul art. 126 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, s-a constatat că România nu a respectat criteriul deficitului, fiind astfel justificată iniţierea unei proceduri pentru deficit excesiv. Chiar dacă la nivelul Uniunii Europene a fost suspendată aplicarea prevederilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară europeană, ca o măsură derogatorie care vizează numai cheltuielile bugetare necesare combaterii efectelor economico-financiare generate de pandemie, această derogare nu vizează însă şi alocarea unor resurse bugetare însemnate mai degrabă către consum şi fără o sursă financiară certă, măsuri fără efecte în efortul de redresare economică”, mai arată preşedintele României.

De asemenea, „aşa cum se arată şi în raportul Grupului Euro din cadrul Băncii Naţionale a României - „Zona Euro MONITOR - 4/2020”, cheltuieli precum cea generată de respingerea OUG nr. 123/2020 îndepărtează ţara noastră de la convergenţa reală pe termen mediu şi lung, reprezentând riscuri strategice şi de credibilitate pe pieţele financiare pentru România”.

„Orice creştere cu impact pronunţat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecinţe asupra ratingului de ţară, cu implicaţii economice negative şi o afectare directă a stabilităţii economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ. Revitalizarea economiei ţării noastre, după efectele actualei pandemii, va putea fi realizată doar dacă realocarea resurselor bugetare se va face în mod echilibrat şi responsabil”, conchide Klaus Iohannis în cererea de reexaminare.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Au fost 166 de voturi pentru, 63 voturi „împotrivă” şi 29 de abţineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.