DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis, apel FERM de la Cotroceni după îngrijorările liderilor europeni: 'Toleranță zero față de fenomenul corupției'

Getty Images
iohannis-klaus

Președintele Klsus Iohannis a anunțat joi cele două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes național și urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG pe justiție și interzicerea amnistitiei și grațierii pentru fapte de corupție. Iohannis a precizat că trebuie arătată o toleranță zero față de fenomenul corupției.

Klaus Iohannis, atac DEVASTATOR la PSD: Vor să dea AMNSTIE mascastă!

„Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li se șteargă efectele condamnărilor și dacă vor ca Guvernul să adopte OUG în domenii sensibilie pentru organizarea sistemului judiciar. Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici. Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile când ele sunt săvârșite chiar de cei aleși de ei, de cetățeni, ca să le apere interesele și banul public. Da, toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnistiei și grațierii infracțiunilor din acest domeniu reprezintă calea cea mai bună, calea corectă pentru continuarea luptei împotriva corupției, dar în egală măsură este și o garanție pentru asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.”, a spus Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.