Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, către președintele Georgiei: 'Vă asigur că România va fi alături de Georgia în tot acest proces de aderare la UE' / VIDEO

Inquam Photos / George Calin
iohannis, presedintele georgiei

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că România va susține aderarea Georgiei la UE și NATO.

„Este un moment istoric în relațiile noastre bilaterale, semnând Parteneriatul strategic. Prin semnarea Declarației comune cu președintele Georgiei, am stabilit Parteneriatul strategic dintre România și Georgia, așa cum am agreat în cadrul întâlnirii noastre de la New York. Prin acest Parteneriat strategic, țările noastre urmăresc să-și îmbunătățească conectivitatea în domeniile transporturi, energie, dar și contacte interpersonale. De asemenea, Parteneriatul strategic va conduce la dezvoltarea și aprofundarea cooperării noastre privind agenda euro-atlantică și europeană, inclusiv sub umbrela parteneriatul estic, precum și în domeniul securității.

Doamnă președinte, România va rămâne unul dintre cei mai fermi susținători ai aspirațiilor Georgiei de integrare europeană și euro-atlantică. Vă felicit pentru obținerea perspectivei europene la Consiliul European din iulie. Integrarea presupune reforme structurale complexe, iar un sistem politic incluziv și continuarea eforturilor de modernizare și democratizare reprezintă elemente obligatorii pentru agenda de aderare a Georgiei la UE. Vă asigur, doamnă președinte, că România va fi alături de Georgia în tot acest proces”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferință comună cu Salome Zourabichvili, președintele Georgiei.

Președintele Klaus Iohannis a spus că Georgia trebuie să respecte cele 12 recomandări primite pentru a deveni parte a UE.

„Și România a avut un parcurs lung până a devenit parte a UE și cunoaștem în detaliu toți pașii care trebuie făcuți. În privința Georgiei, s-a elaborat un set de 12 recomandări, care au fost transmise. Sunt recomandări din mai multe domenii și cred că cel mai important este ca în Georgia clasa politică să accepte ca aceste 12 recomandări trebuie luate în serios, să lucreze pentru a face modificările solicitate și (...) aceste chestiuni trebuie privite ca de interes național și, cel puțin în momentele cheie, puterea și opoziția să lucreze împreună”, a mai spus Klaus Iohannis.

Vizita preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti are loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.