Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, despre sărbătorile de Paști: NU îmi doresc să îngrădim accesul la biserică

patriarhul daniel klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis spune că își dorește ca pandemia de Covid să fie gestionată astfel încât, în perioada sărbătorilor pascale, românii să poată merge la biserciă, dar să se poată întâlni și cu familia.

„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox - n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbătorii catolicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserica, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, afirmă, miercuri, Klaus Iohannis, conform Mediafax.

Citește și: VIDEO Consiliera USR care a DESCINS cu jandarmii la un flagrant FALS a PLÂNS în Live: care ar fi fost MOTIVUL ASCUNS al flagrantului

El spune că participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile.

„Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt sfintele sărbători de Paște, oamenii vor să meargă la biserica și trebuie să găsim calea ca să poată merge la biserică”, conchide șeful statului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.