Klaus Iohannis, discuții la cel mai înalt nivel cu președintele Consiliului European și liderii europeni

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 19-05-2021

Actualizat: 19-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis are, miercuri, o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu un grup de lideri europeni, discuţiile vizând coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii, relaţiile Uniunii Europene cu Federaţia Rusă şi cele cu Marea Britanie.

Videoconferinţa are loc în pregătirea reuniunii Consiliului European din 24-25 mai, a transmis Administraţia Prezidenţială, informează News.ro.

Reuniunea a fost convocată de către preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

"Agenda discuţiilor se va concentra asupra unor subiecte legate de coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii, relaţiile Uniunii Europene cu Federaţia Rusă şi cele cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord”, a menţionat sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri