Klaus Iohannis, după ce a participat la semnarea unui tratat ISTORIC: Iese din discuție UE cu două viteze

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-01-2019

Actualizat: 22-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis a participat la semnarea tratatului franco-german și a explicat că odată semnat, acesta va aduce beneficii Uniunii Europene.

”Am participat la semnarea tratatului de pritenie franco-german și întreaga manifestare a fost una foarte bună. Este un lucru arhicunoscut și se știe faptul că în momentul în care Franța și Germania sunt unite, atunci și Uniunea Europeană merge foarte bine.

Este o evoluție foarte bună pentru UE și sunt foarte mulțumit că am reușit să reprezint România la acest eveniment și veți vedea că va avea o mare valoare istorică.

După părerea mea nu avem în vedere o discuție în care să revină în prim plan o Uniune Europeană cu două viteze. Nu cred că de aici vom avea o redeschidere a discuției”, a spus Klaus Iohannis.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri