Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că pentru România eradicarea corupţiei este vitală, dar mai sunt multe de făcut în acest domeniu, adăugând că, în cazul în care autorităţile slovace doresc, ţara noastră poate împărtăşi din experienţa sa în privinţa luptei anticorupţie. "Preşedintele Kiska a ridicat această chestiune în discuţia tete-a-tete pe care am avut-o şi evident că sunt mulţumit dacă un prieten important din Europa apreciază lupta anticorupţie pe care o ducem în România. Pentru noi, eradicarea corupţiei este vitală, fiindcă această corupţie nu doar că ameninţă consolidarea democraţiei, corupţia încetineşte creşterea economică, corupţia îi sperie pe investitori. Cred că suntem pe calea cea bună, dar mai avem mult de făcut", a afirmat Iohannis, într-o declaraţie comună cu omologul său slovac, Andrej Kiska, aflat în vizită în România.
El a precizat că, în măsura în care autorităţile slovace doresc un schimb de experienţă sau doresc să cunoască în detaliu modelul României, autorităţile române sunt mai mult decât dispuse să împărtăşească din experienţă şi să-i ajute pe partenerii slovaci să construiască organisme similar de eficiente. La rândul său, preşedintele Kiska a precizat că Slovacia şi România sunt un exemplu fericit al UE în privinţa economiei. "Cu fericire şi cu bucurie am auzit că România a fost un campion după ultimul semestru şi a avut o creştere de peste 5%, iar anul acesta se aşteaptă o creştere de 4%. Ţara noastră are de asemenea o creştere foarte bună şi, din punct de vedere economic, merge în direcţia potrivită. România ne arată totuşi că creşterea economică se poate lega şi cu lupta împotriva corupţiei şi această inspiraţie - şi nu vorbesc de România doar din curtoazie, am menţionat de mai multe ori acest fapt, am menţionat şi acasă - sunt foarte multe lucruri pe care le putem învăţa din partea României", a afirmat oficialul slovac. Preşedintele Slovaciei efectuează luni şi marţi o vizită de stat în România, conform Agerpres.
Comentează