VIDEO - Klaus Iohannis recunoaște că Republica Moldova a salvat România în pandemie: 'Nu vom uita acest gest!'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 23-11-2021

Actualizat: 23-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a ținut să le mulțumească medicilor din Republica Moldova pentru implicarea lor în combaterea pandemiei din țara noastră.

„Am avut în acest an un dialog bilateral extrem de intens, pe toate palierele. Am avut discuții deosebit de fructoase. Cum am spus, cu un nou Guvern și Parlament la Chișinău, eforturile noastre o să fie într-adevăr de substanță. Cooperarea pe linie guvernamentală a cunoscut un reviriment. Fructificăm oportunitățile în vederea cooperării bilaterale.

Am dovedit că putem conlucra eficient, acordând sprijjin reciproc. Adresez mulțumiri doamnei președinte și medicilor pentru ajutorul generos, în momentele de pandemie. Medicii din Republica Moldova au venit în România pentru a lupta în prima linie. Nu vom uita acest gest.

Am subliniat din nou că Republica Moldova se bucură de un sprijin covârșitor, durabil și transpartinic la București. Suntem cu toții dedicați parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea Republicii Moldova în comunitatea europeană. Dorim ca Moldova să se dezvolte în sens european, România va rămâne cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova. Am discutat pe larg pe tema agendei europene, inclusiv pe tema parteneriatului estic din decembrie.

Totodată, pe agenda convorbirilor de astăzi s-a aflat și problematica de securitate regională. Suntem preocupați.

În ce privește dosarul Transnistria, am reiterat poziția noastră cunoscută.

Avem o agendă densă, plină de provocări și oportunități. Împreună, prin eforturile noastre conjugate vom avansa reformele”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri