Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, continuă seria declarațiilor cel puțin contradictorii. După declarația cu ”ghionul”, Klaus Iohannis susține că aceasta este o campanie în care toată lumea îl atacă pe el, mai puțin el însuși.
”Campania de până acum a avut două caracteristici, foarte multe atacuri la adresa mea, câteodată am impresia că toată lumea în afară de mine mă atacă pe mine, iar a doua caracteristică este acel zgomot de fond foarte intens creat de veşnicele certuri între preşedintele Băsescu şi primul-ministru Ponta care, din păcate, tind să acopere spaţiul media şi discuţiile pe fond, pe proiecte electorale, pe programe. Se discută considerabil mai mult despre tot felul de aşa-zise scandaluri şi acuzaţii la persoană decât despre proiectele pentru România şi este păcat”, a declarat Klaus Iohannis.
Ce să înțelegem? Klaus Iohannis este atacat și de colegii din interiorul ACL?
Comentează