Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, prima reacție după ce s-au găsit resturi de drone rusești în România: Am vorbit cu șeful NATO

Presidency.ro
iohannis cotroceni

Președintele Klaus Iohannis transmite că resturile de drone găsite în România reprezintă ”o încălcare inacceptabilă a teritoriului României”. Iohannis a spus că a discutat cu șeful NATO, Jens Stoltenberg, iar din partea acestuia a primit garanții că întreaga Alianță este alături de România.

Citește și: Militarii români au găsit bucăți dintr-o dronă rusească pe teritoriul României: localnicii le-au arătat unde sunt

”Reiterez condamnarea fermă a atacurilor repetate ale Rusiei împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, inclusiv cele asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, din apropierea frontierei cu România. Aceste atacuri, profund nejustificate, încalcă normele de drept internațional, fiind crime de război.

Identificarea astăzi de către autoritățile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!

În acest context, am avut astăzi o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căreia l-am informat cu privire la noile evoluții, iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România și a reasigurat că Alianța Nord-Atlantică și Aliații sunt pe deplin alături de România, așa cum a fost dovedit, de exemplu, și de recenta decizie a SUA de a spori prezența sa în România cu avioane F-16 în cadrul misiunii de Poliție Aeriană din țara noastră.

Așa cum am mai spus, în cadrul NATO, România este foarte bine apărată și beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din întreaga noastră istorie.”, a spus Klaus Iohannis

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.