Europarlamentarul Monica Macovei susţine că preşedintele Iohannis are "dreptul şi puterea" să atace la CCR o serie de proiecte de lege votate recent prin care parlamentarii se pun "deasupra legii, justiţiei şi ordinii constituţionale", menţionând între acestea o iniţiativă privind "dezincriminarea conflictului de interese" şi "revotarea pensiilor speciale pentru aleşii locali".
Într-o declaraţie politică transmisă, miercuri, Agerpres, Monica Macovei afirmă că parlamentarii au dat recent "patru voturi care rup actuala clasă politică de cetăţeni". "Dezincriminarea conflictului de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinetele politice până în 2013 îi scapă pe parlamentari de răspunderea penală, creează avantaje familiilor acestora şi le dă dreptul celor care au încălcat legea să candideze din nou. Revotarea pensiilor speciale pentru aleşii locali este o sfidare a populaţiei şi o încălcare a deciziei Curţii Constituţionale, care a stabilit că această lege este neconstituţională", susţine europarlamentarul.
Macovei consideră, totodată, că "respingerea de către Senat a solicitării Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă pe perioada în care parlamentarii sunt în vacanţă" reprezintă "o premieră în 26 de ani" şi "o limitare abuzivă şi neconstituţională a atribuţiilor Guvernului". "Camera Deputaţilor a permis astăzi (miercuri - n.r.) Guvernului să emită ordonanţe de urgenţă, dar a exclus, între altele, justiţia şi cultura şi a restrâns domeniul la sănătate. De ce le este frică de justiţie şi de măsurile pe care le-ar putea lua noul ministru al Sănătăţii? Se tem de descoperirea implicării unor politicieni în tragediile din sănătate?", adaugă ea.
Macovei opinează, de asemenea, că "nu trebuie uitat nici votul de ieri din Senat care a pus capăt anchetării fostului ministru de Externe Titus Corlăţean, cel care a stabilit în 2014 numărul secţiilor de votare din străinătate. "Senatorii şi Corlăţean însuşi nu dau doi bani pe imaginea românilor stând în ploaie la coadă să voteze şi pe încălcarea unui drept constituţional, acela de a alege", mai susţine europarlamentarul.
Comentează